HCL 273/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 302/06.06.2025 al Primarului municipiului Ploiești, domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu;
Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 280/06.06.2025 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte ;
Luând în considerare Avizul din data de 13.06.2025 al Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii;
În conformitate cu prevederile art. 4, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, modificată şi completată;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), art. 139 și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Aprobă încheierea Actului adiţional nr. 3 la Contractul de sponsorizare nr. 954/20.12.2012 încheiat între OMV Petrom S.A. și Municipiul Ploiești, conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2.
Împuterniceşte Primarul Municipiului Ploieşti sau pe reprezentantul acestuia, desemnat prin dispoziţie, să semneze Actul adiţional nr. 3 la Contractul de sponsorizare nr. 954/20.12.2012.
Art. 3.
Direcția Administrație Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4.
Direcția Administrație Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 13 iunie 2025
Contrasemnează:
PREȘEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION
Laurențiu DIȚU