ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 272

privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile 15.104.480,21 EUR pentru refinantarea împrumutului in Municipiul Ploiești la băncile comerciale: B

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 399/22.08.2019 al domnului primar Adrian Florin Dobre și Raportul de specialitate nr. 248/22.08.2019 al Direcției Economice prin care se propune contractarea unei finanțări rambursabile interne pentru refinantarea împrumutului intern în valoare de 15.104.480,21 EUR;

Ținând cont de Avizul comisiei de specialitate nr.1, comisia de buget, finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 23.08.2019;

Având în vedere prevederile:

  • art.61 alin.(1) si (3), art.62 alin. (1), art.63 alin. (4) si art.64 alin.(1) si (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârii de Guvern nr. 9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările si completările ulterioare;
  • art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 9 pet. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificata prin Legea nr. 199/ 1997;
  • art. 1166 si următoarele din Legea nr. 287/2009 – Codul Civil, referitoare la contracte sau conventii; Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

În temeiul Ordonanței de urgență nr. 57/2019, privind Codul administrativ, art. 129, alineat 4, litera b, art. 136, art. 139, alineat 3, litera b și art. 196, alin. 1, lit. a);

HOTĂRĂȘTE: Art, 1 Se aprobă contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 15.104.480,21 EUR în următoarele condiții: perioadă de trageri de până la 3 luni, cu o perioadă de grație de 3 luni și cu o perioadă de rambursare de 3 ani.

Art. 2 Contractarea finanțării rambursabile interne prevăzută la art. 1 se face pentru refinanțarea împrumuturilor interne contractate de Municipiul Ploiești de la B.R.D prevăzute în ANEXA nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Contractarea finanțării rambursabile se face în condițiile obținerii unui cost mai mic decât costul împrumutului existent.

Art. 4 Se aprobă Caietul de Sarcini conform ANEXEI nr. 2 la prezenta hotărâre

Art. 5 Se imputerniceste (mandatează) Primarul Municipiului Ploiești să semneze, în numele și pe seama Municipiului Ploiești, contractul de împrumut intern, acordul de garantare, precum și alte modificări și completări convenite de către părțile contractante și orice alte acte, documente, notificări sau cereri a căror semnare poate deveni necesară în legătură cu obținerea autorizării, încheierii și punerea în executare a contractului.

Art. 6 Din bugetul local al municipiului Ploiești se asigură plata:

  1. serviciului anual al datoriei publice locale;
  2. oricăror sume aferente contractării finanțării rambursabile.

Art. 7 Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligația să publice pe pagina de internet a municipiului Ploiești următoarele date:

  1. hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și orice modificări și/sau completări ale acesteia;
  2. valoarea imprumutului/finantarii rambursabile acordate;
  3. gradul de îndatorare al municipiului Ploiești;
  4. durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de grație și a perioadei de rambursare a împrumutului/finanțării rambursabile;
  5. dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente imprumutului/finantarii rambursabile;
  6. plățile efectuate din imprumut/finantare rambursabila; Datele prevăzute mai sus se actualizează in prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancțiunile prevăzute de lege.

Art. 8 Ordonatorul Principal de Credite, Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 9 Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. za

Dată în Ploiești, astăzi, 23 august 2019

Președinte de ședință,
—
Secretar,
—