ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA Nr. 272

privind aprobarea statului de funcții al Serviciulu Comunitar de Evidența Persoanelor Plo

Consiliul Local al Municipiului Ploiești :

văzând Expunerea de Motive a viceprimarului municipiului Ploiești Pană George și Raportul de Specialitate al Serviciului Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploiești avizat de serviciul Resurse Umane, Organizare și Administrativ și de Direcția Administrație Publică, Juridic—Contencios, Achiziții Publice și Contracte din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești, prin care se propune aprobarea statului de funcții pentru transformarea gradului profesional al unui post pentru funcționarul public care a fost declarat „admis” la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut;

luând în considerare raportul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 29.08.2016 și raportul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 29.08.2016;

in conformitate cu prevederile art. 64, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată in 2007, privind Statutul Funcționarilor Publici, modificată și completată ulterior coroborate cu prevederile art. 125, alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 care reglementează modul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut de către funcționarii publici;

în temeiul art. 36, alin. (2) lit. ”a” și alin. (3) lit. *b» din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.l.Aprobă statul de funcții al Serviciului Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploiești, începând cu data de 01.09.2016, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Drepturile salariale vor fi stabilite conform prevederilor legale, începând cu data de 01.09.2016.

Art.3.Aprobă îndreptarea erorii materiale, respectiv înlocuirea denumirii „Administrativ – Întreținere”? cu „Administrativ — Secretariat” în tot cuprinsul anexei nr.3 la Hotărârea Consiliului Local nr.167/30.05.2016.

Președinte de ședință,
—
Secretar,
Iat In Tot Cuprinsul Anexei Nr