Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 312/16.07.2026 al primarului municipiului Ploieşti, domnulMihai-Laurențiu Polițeanu, prin care se propune rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru activitatea finanțată integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2026, precum şi Raportul de specialitate nr. 4753/07.07.2026 al Liceului Tehnologic Toma Socolescu, Municipiul Ploieşti;

Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi nr. 199/15.07.2026;

Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget-finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 20.07.2026;

În conformitate cu prevederile art. 19 şi art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

Potrivit Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1661bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice; 

În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a) şi art. 196, alin. (1), lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru activitatea finanțată integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2026 al Liceului Tehnologic Toma Socolescu, Municipiul Ploieşti conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Aprobă lista de investiții pe anul 2026 a Liceului Tehnologic Toma Socolescu, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3
Ordonatorul principal de credite şi Liceul Tehnologic Toma Socolescu, Municipiul Ploieşti se însărcinează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 4
Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prezenta hotărâre.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 20 iulie 2026

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,

Gheorghe POPA

Contrasemnează,

SECRETAR GENERAL,

Laurențiu DIȚU