Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 266

privind aprobarea unui schimb de terenuri între Municipiul Ploiești și domnul Mociorniță Georgel

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 297/29.06.2020 al consilierilor: Dănescu Ștefan, Stanciu Marilena, Dragulea Sanda, Văduva Sorin și Hodorog Bogdan, precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 160/15.06.2020 la Direcția Gestiune Patrimoniu, sub nr. 166/29.06.2020 la Direcția Economică, sub nr.274/29.06.2020 la Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și sub nr. 6136/29.06.2020 la Directia Tehnic Investiții privind aprobarea unui schimb de terenuri între Municipiul Ploiești și domnul Mociorniță Georgel;

Văzând procesul verbal și avizul Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local – Valorificarea Patrimoniului, Servicii către Populație, Comerț, Turism, Agricultură, Promovare Operațiuni Comerciale din data de 10.06.2020;

Luând în considerare cererile înregistrate la Municipiul Ploiești sub nr.5908/2017 și nr. 10784/2020 formulate de domnul Mociorniță Georgel cu privire la efectuarea unui schimb de terenuri între terenul în suprafață de 1082 m.p., situat în Ploiești, str. Elena Doamna nr. 78D, proprietatea Municipiului Ploiești și terenul în suprafață 1081 m.p., situat în str. Traian nr. 28, proprietatea domnului Mociorniță Georgel;

Luând act de faptul că terenul situat în Ploiești, str. Elena Doamna nr.78D în suprafață totală de 1082 m.p. este proprietatea Municipiului Ploiești, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 225/1999, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere faptul că imobilul – teren ce face obiectul prezentei hotărâri face parte din domeniul public al municipiului Ploiești situat în str. Elena Doamna nr.78D în suprafață totală de 1082 m.p., este înscris în Cartea funciară nr.143488 a UAT Ploiești, cu număr cadastral 143488;

Luând în considerare faptul că imobilul – teren ce face obiectul prezentei situat în Ploiești, str. Traian, nr.28, în suprafață totală de 1081 m.p. ,proprietatea domnului Mociorniță Georgel este înscris în Cartea funciară nr.143277 a UAT Ploiești, cu număr cadastral 143277;

În baza prevederilor art. 1763, art. 1764, art. 1765 și art. 2386, alin. 1 din Codul Civil;

Având în vedere prevederile art. 2, art. 3 și art. 4 din Ordonanța de Guvern nr.112/2000, cu privire la reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale;

În temeiul prevederilor art. 108, lit. e, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 196, art. 354, art. 355 și ale art. 361, alin. (2) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1

  1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului – teren în suprafață de 1082 mp, situat în Ploiești, str. Elena Doamna, nr. 78D, identificat în planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de către S.C. Theotop S.R.L., care constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
  2. Aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului – construcție (cabină portar) în suprafață de 7 mp, amplasată parțial pe terenul situat în Ploiești, str. Elena Doamna, nr. 78D și parțial pe terenul situat în Ploiești, str. Traian nr. 28.

Art. 2 Se aprobă casarea imobilului – construcție (cabina portar) în suprafață de 7 mp, având nr. de inventar 1161, amplasată parțial pe terenul situat în Ploiești, str. Elena Doamna, nr.78D și parțial pe terenul situat în Ploiești, str.Traian nr. 28.

Art. 3 Însușește raportul de evaluare nr. 111/31.07.2018 întocmit de către S.C. OPINION S.R.L, pentru terenul în suprafață de 1.082 m.p., situat în Ploiești, str. Elena Doamna nr. 78D, proprietatea Municipiului Ploiești, înscris în Cartea Funciară nr. 143488, cu nr. cadastral 143488, care constituie Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art. 4 Însușește raportul de evaluare nr. 114/31.07.2018 întocmit de către S.C. OPINION S.R.L, pentru terenul în suprafață de 1081 m.p., situat în Ploiești, str. Traian nr. 28, proprietatea domnului Mociorniță Georgel, înscris în Cartea Funciară nr.143277, cu nr. cadastral 143277, care constituie Anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.

Art. 5 Aprobă schimbul de proprietăți între Municipiul Ploiești și domnul Mociorniță Georgel după cum urmează:

  1. domnul Mociorniță Georgel cedează Municipiului Ploiești dreptul său de proprietate asupra terenului situat în Ploiești, str. Traian nr. 28, în suprafață de 1.081 m.p., înscris în Cartea Funciara nr. 143277, cu nr. cadastral 143277, liber de orice sarcini, cu valoare rezultată în urma evaluării de 195.661 euro (valoarea nu conține T.V.A.);
  2. Municipiul Ploiești cedează domnului Mociorniță Georgel dreptul său de proprietate asupra terenului situat în Ploiești, str. Elena Doamna nr. 78D, în suprafață de 1.082 m.p., înscris în Cartea Funciara nr. 143488, cu nr. cadastral 143488, liber de orice sarcini, cu valoare rezultată în urma evaluării de 196.924 euro (valoarea nu conține T.V.A);
  3. schimbul precizat mai sus se realizează cu condiția demolării construcției având nr. de inventar 1161, amplasată parțial pe terenul situat în Ploiești, str. Elena Doamna nr.78D și parțial pe terenul situat in Ploiești, str. Traian nr. 28, de către domnul Mociorniță Georgel, pe cheltuiala proprie, în termen de 1 an de la data semnării contractului de schimb;
  4. toate cheltuielile privind schimbul de imobile (inclusiv taxele de înscriere în Cartea Funciară și taxele notariale efectuate în vederea încheierii actului de alipire în formă autentică), cele aferente cu demolarea cabinei de poarta și obținerea documentației necesare autorizației de demolare, precum și cheltuielile aferente ocazionate cu perfectarea contractului de schimb de imobile între Municipiul Ploiești și domnul Mociorniță Georgel vor fi achitate de către domnul Mociorniță Georgel.

Art. 6 Achitarea, până la întocmirea contractului de schimb, de către domnul Mociorniță Georgel către Municipiul Ploiești a sumei de 1.263 euro, plătibilă în lei la cursul de schimb stabilit de BNR la data efectuării plății, (valoare ce nu conține TVA), sumă ce reprezintă sulta.

Art. 7 Contractul de schimb ce are ca obiect terenurile invocate mai sus să fie încheiat în termen maxim de 90 de zile calendaristice de la data adoptării prezentei hotărâri.

Art. 8 Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze contractul de schimb de imobile între Municipiul Ploiești și domnul Mociorniță Georgel în condițiile prevăzute în prezenta hotărâre.

Art. 9 Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 10 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 05 august 2020

Președinte de ședință,
Secretar,
George-Sorin-Niculae Botez Ioana Geanina Serbinov