ROMÂNIA

JUDEŢUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI

HOTĂRÂREA NR. 244

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Ridicare restricție de construire generată de intersecție în vederea construirii unei locuințe”, Municipiul Ploiești, str. Mărășești nr. 48

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti :

Văzând Referatul de aprobare nr. 204/30.03.2023 al domnului consilier Iulian Bolocan, privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – „Ridicare restricție de construire generată de intersecție în vederea construirii unei locuințe”, Municipiul Ploiești, str. Mărășești nr. 48, beneficiar – Bădiceanu Alexandra;

Luând în considerare Raportul de specialitate comun al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană nr. 301789 din data de 03.03.2023 și al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 540/28.03.2023;

Văzând documentația: Plan Urbanistic Zonal – „Ridicare restricție de construire generată de intersecție în vederea construirii unei locuințe”, Municipiul Ploiești, str. Mărășești nr. 48, beneficiar – Bădiceanu Alexandra, întocmită de S.C. BIG ARHIGEO S.R.L., arh. Georgescu Bogdan Florin, atestat RUR;

Având în vedere avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism nr. 002 din data de 22.02.2023, aviz care a stat la baza fundamentării avizului favorabil al Arhitectului Șef nr. 001 din data de 22.02.2023;

Ținând cont de Avizul Comisiei de specialitate nr. 4 – Comisia pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulație rutieră, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, din data de 22.03.2023;

În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 426 din data de 26.11.2020 privind constituirea Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Municipiului Ploiești;

În conformitate cu art. 47 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (6), lit. c) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă Planul Urbanistic Zonal – „Ridicare restricție de construire generată de intersecție în vederea construirii unei locuințe”, Municipiul Ploiești, str. Mărășești nr. 48, beneficiar – Bădiceanu Alexandra, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Prevederile Planului Urbanistic Zonal prevăzute la art. 1 sunt valabile până la aprobarea actualizării Planului Urbanistic General al Municipiului Ploiești.

Art. 3 Direcţia Generală de Dezvoltare Urbană va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti, astăzi, 30 mai 2023

Contrasemnează:

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Alexandru-Dragoș MĂCHIȚESCU Mihaela Lucia CONSTANTIN