HCL 240/2005
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Trican Elena, Iancu Ion, Mitu Augustin, Rusu Ioan și Mateescu Radu și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești cu privire la soluționarea cererii formulate de S.C. PARK INDUSTRIE DACIA S.R.L. în vederea avizării construcțiilor speciale în scopul scutirii de la plata impozitului pe clădiri în conformitate cu art. 250 pct. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
luând în considerare avizul comisiei de specialitate stabilite în baza Dispoziției nr. 9567/25.11.2004 și a Dispoziției nr. 6346/05.09.2005 emise de Primarul Municipiului Ploiești;
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal;
văzând Procesul-verbal nr. 548237/14.12.2005 al Comisiei constituită în baza Deciziei nr. 9567/25.11.2004 a Primarului Municipiului Ploiești;
în temeiul art. 38 (1), art. 38 (2) lit. d, art. 46 (3) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ã R Ã Ș T E:
Art. 1
Avizează, ca fiind de natură similară construcțiilor speciale scutite de la plata impozitului pe clădiri, următoarele construcții:
- cale ferată, având Nr. inv. 38 și o valoare de inventar de 15.185 RON, aparținând S.C. PARK INDUSTRIE DACIA S.R.L., asimilată la art. 250 pct. 11, lit. e;
- cale ferată, 1.695 ml, având Nr. inv. 98 și o valoare de inventar de 365.693 RON, aparținând S.C. PARK INDUSTRIE DACIA S.R.L., asimilată la art. 250 pct. 11, lit. e.
Art. 2
Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre și va comunica contribuabilului Hotărârea Consiliului Local Ploiești.
Art. 3
Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios a Primăriei Municipiului Ploiești va comunica hotărârea celor interesați.
Dată în Ploiești, astăzi, 23 decembrie 2005
Președinte de ședință,
Augustin Mitu
Contrasemnează Secretar,
Maria Magdalena Mazâlu