Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

văzând Raportul – expunere de motive al Primarului municipiului Ploieşti şi al Direcţiei Gestionare Patrimoniu, prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 117/2001, în sensul schimbării termenului contractelor de închiriere;

având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Aprobă modificarea art. 2, alin. 2 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 117/2001, care va avea următorul conţinut:

“Contractele de închiriere a terenurilor aparţinând domeniului public al municipiului Ploieşti pe care sunt amplasate spaţii comerciale cu caracter provizoriu (chioşcuri şi tonete) vor fi închiriate pentru o perioadă de 5 (cinci) ani cu drept de prelungire.”

Art. 2    
Direcţia Gestionare Patrimoniu va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 4 octombrie 2021

Președinte de ședință
Eugen Marinoiu

Constrasemnează,
Secretar,

Maria-Magdalena Mazâlu