HCL 231/2002
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
vazand Expunerea de motive a domnului primar Emil Calota si Raportul de specialitate al Directiei Administratie Publica, Juridic – Contencios si al Administratiei Domeniului Public si Privat Ploiesti, prin care se propune ca cei condamnati la inchisoare contraventionala sa execute pedeapsa prin prestarea unei activitati in folosul comunitatii in cadrul Administratiei Domeniului Public si Privat Ploiesti;
avand in vedere dispozitiile art. 2 si art. 16 din Ordonanta nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunilor prestarii unei activitati in folosul comunitatii si inchisorii contraventionale;
in temeiul art. 38 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Stabileste domeniile serviciilor publice si locurile in care contravenientii vor presta activitati in folosul comunitatii, dupa cum urmeaza:
– efectuarea si intretinerea curateniei in parcuri, cimitire, zone verzi;
– intretinerea locurilor de agrement, efectuarea lucrarilor de ecologizare in pepiniere;
– asigurarea curateniei pe drumurile publice, precum si pe aleile de acces pietonal si auto;
– actiuni de deszapezire pe trotuare.
Activitatile in folosul comunitatii se vor presta prin intermediul Administratiei Domeniului Public si Privat Ploiesti.
Art. 2
Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti si Directia Administratie Publica, Juridic – Contencios vor aduce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art. 3
Directia Administratie Publica, Juridic – Contencios va aduce la cunostinta celor interesati prezenta hotarare.
Data in Ploiesti, astazi, 31 octombrie 2002
Presedinte de sedinta,
Camil – Dragos Dinu
Contrasemneaza,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu