Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a Primarului Municipiului Ploiești și Raportul de specialitate al Direcției Resurse Umane, Relații cu Publicul, prin care se propune aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Ploiești;

având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, ale Ordonanței de Urgență nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, ale Statutului funcționarilor publici – Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ã R Ã Ș T E:

Art. 1
Aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Ploiești, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios va aduce la cunoștința publică prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 23 decembrie 2005

Președinte de ședință,
Augustin Mitu

Contrasemnează Secretar,
Maria Magdalena Mazâlu