Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 57/06.02.2024 al domnului Primar Andrei-Liviu Volosevici, precum şi Raportul de specialitate nr. 80018/02.02.2024 al Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti, prin care se propune aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 şi estimări 2025-2027 al Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti;

Având în vedere raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 43/05.02.2024;

Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr.1, Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 09.02.2024;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 421/28.12.2023 – Legea bugetului de stat pe anul 2024;

În baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a), art. 136, art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 şi estimari 2025-2027 al Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti, conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Aprobă numărul maxim de posturi și fondul aferent salariilor de bază, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Aprobă lista de investiţii conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Ordonatorul principal de credite şi Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 12 februarie 2024

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Iulian BOLOCAN Mihaela-Lucia CONSTANTIN