ROMÂNIA

JUDEŢUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI

HOTĂRÂREA NR. 23

privind aprobarea Reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi a unităţilor de învăţământ particular acreditate/autorizate din Municipiul Ploieşti, propuse să funcţioneze în anul şcolar 2023 – 2024

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti,

Văzând Referatul de aprobare nr. 53/27.01.2023 al Primarului Municipiului Ploieşti, domnul Andrei-Liviu Volosevici, Raportul comun de specialitate nr.1096/27.01.2023 al Direcţiei Tehnic-Investiţii și nr. 137/27.01.2023 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 37/30.01.2023 al Direcţiei Economice prin care se propune aprobarea Reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi a unităţilor de învăţământ particular acreditate/autorizate din Municipiul Ploieşti, propuse să funcţioneze în anul şcolar 2023 – 2024;

Ţinând cont de avizul din data de 30.01.2023 al Comisiei nr. 6 – Comisia pentru învăţământ, sănătate, știinţă, cultură, culte, tineret şi sport;

În baza avizului conform emis de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova în data de 19.12.2022;

În baza adresei nr. 309/25.01.2023 emisă de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova;

În conformitate cu art. 19, alin. (1), (2), (4), art. 61, alin. (1), alin. (2) din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;

Ţinând cont de prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 6217/2022 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2023-2024;

În conformitate cu art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (7), lit. a), art. 139, art. 196, alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1

  1. Aprobă reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Ploieşti, propuse să funcţioneze în anul şcolar 2023-2024, conform Anexelor nr.1 și nr. 3 din prezenta hotărâre.
  2. Aprobă reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ particular acreditate/autorizate din Municipiul Ploieşti, propuse să funcţioneze în anul şcolar 2023-2024, conform Anexei nr. 2 din prezenta hotărâre.

Art. 2 Directorii unităţilor de învăţământ de stat cu personalitate juridică au calitatea de ordonatori terţiari de credite.

Art. 3 Direcţia Tehnic-Investiţii, Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va duce la cunoștinţă publică prezenta hotărâre.

Dată în Ploieşti astăzi, 31 ianuarie 2023

Contrasemnează:

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN