ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 229

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat a unor bunuri aferente sistemului de transport public loca _ funcțiune, în vederea valorificării și, după caz, casării acestora

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Cristian Dumitru, Cristian Ganea, Constantin Popa, Gheorghe Popa și Raportul de specialitate al Direcției de Gestiune Patrimoniu, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Ploiești a unor bunuri aferente sistemului de transport public local, pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și, după caz, casării acestora;

Luând în considerare că bunurile ce fac obiectul prezentei hotărâri fac parte din domeniul public al municipiului Ploiești, conform prevederilor Hotărârii nr.300/13.08.2012 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești;

În baza Legii nr.213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art.2, art.3 și art.4 din Ordonanța de Guvern nr. 112/2000, cu privire la reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale;

În conformitate cu Raportul din data de 20.06.2014 al Comisiei nr.2 — Valorificarea Patrimoniului, Servicii către Populație, Comerț, Turism, Agricultură, Promovare Operațiuni Comerciale;

În temeiul art.36 alin.2 litera c) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

  1. Aprobă preluarea din concesiunea S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești a unor bunuri aferente Sistemului de transport public local, identificate în anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, modificându-se corespunzător anexele la Hotărârea nr.220/2013 a Consiliului Local al municipiului Ploiești și la contractul de delegare a gestiunii nr.18579 încheiat în data de 04.11.2013 între Municipiul Ploiești și S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, în baza Hotărârii nr.425/25.10.2013 a Consiliului Local al municipiului Ploiești.

  2. Aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Ploiești a bunurilor aferente Sistemului de transport public local, identificate potrivit prevederilor art.1.

  3. Aprobă scoaterea din funcțiune și, după caz, valorificarea sau casarea bunurilor menționate la art.1.

  4. Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să numească Comisia de casare și stabilire a modului de valorificare a componentelor rezultate din bunurile casate.

  5. Aprobă modificarea Anexei E la Hotărârea nr.225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind însușirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești” în sensul revocării pozițiilor nr.22,24,33,35,38,39,47,48,49,50,51,52,53,54,60,63,64,66,73,74,78 care figurează în anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre

  6. Împuternicește Primarul municipiului Ploiești să facă demersurile necesare în vederea modificării “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1359/2001 și să semneze Actul adițional la Contractul de delegare a gestiunii nr.18579/4.11.2013 încheiat între Municipiul Ploiești și S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, în baza Hotărârii nr.425/25.10.2013 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, conform prevederilor art.1din prezenta hotărâre, act adițional care constituie Anexa nr.2 la prezenta hotărâre.

  7. S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, Direcția de Gestiune Patrimoniu și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

  8. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată in Ploiești, astăzi, 26 iunie 2014

Președinte de ședință, Contrasemnează Secretar, Gheorghe Sîrb! j Oana Cristina Iacob

Dată în Ploiești, astăzi, 26 iunie 2014

Președinte de ședință,
—
Secretar,
Gheorghe