Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Ionita Dan, Cosma Marcian, Toma Marcel, Dumitru Carmen și Popa Marcian și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești, prin care se propune repartizarea spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Ploiești, str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, bl. B – subsol către Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

potrivit prevederilor HCL nr. 273/2002 privind aprobarea listei spațiilor comerciale sau de prestări de servicii potrivit Legii nr. 550/2002;

văzând Procesul-verbal al comisiei pentru analizarea și repartizarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință din data de 07.12.2004;

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare,

H O T A R A S T E:
Art. 1

Se aprobă repartizarea spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în Ploiești, str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, bl. B – subsol (fostul depozit al S.C. Robert Augustin S.R.L.), în suprafață utilă de 123,25 mp, către Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova.

Contractul de închiriere va fi încheiat pe o perioadă de 3 (trei) ani, cu drept de prelungire, cu destinația de arhivă.
Chiria va fi calculată în conformitate cu prevederile HCL nr. 9/2004, Anexa nr. 2.

Art. 2

Prevederile HCL nr. 273/2002, Anexa nr. 2, poz. 9 se modifică corespunzător prezentei.

Art. 3

Se împuternicește Directorul Serviciului Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești să semneze contractul de închiriere în condițiile prevăzute la art. 1.

Art. 4

Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești și comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale și de prestări de servicii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5

Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Data în Ploiești, astăzi, 29 decembrie 2004
Președinte de ședință,

Iulian Teodorescu

Contrasemnează,
Secretar,

Maria Magdalena Mazalu