ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 221

privind asumarea și susținerea candidaturii mun în vederea obținerii titlului de „Capitala Tineretului di

Consiliul Local al municipiului Ploiești,

văzând Expunerea de motive a primarului municipiului Ploiești, domnul Adrian Dobre și a consilierilor Marilena Stanciu, Larisa Băzăvan și Sorin Văduva, precum și Raportul de specialitate al Direcției Comunicare, Relații Publice, privind asumarea și sustinereaa candidaturii municipiului Ploiești, în vederea obținerii titlului de „Capitala Tineretului din România 2018-2019”;

având în vedere art. 3 și art. 10 alin.(1) din Legea Tinerilor nr. 350/2006, prin care autoritățile administrației publice centrale și locale, unitățile, instituțiile și serviciile publice subordonate acestora au obligația să sprijine activitatea de tineret și să asigure cadrul adecvat de desfășurare a acesteia la nivel național și local;

ținând cont de Raportul Comisiei de specialitate nr. 6 – Învățământ, Sănătate, Știință, Cultură, Culte, Tineret și Sport, din data de 06.07.2017;

luând în considerare prevederile art. 36 alin. (2), lit. d, alin. (6) lita pet. 5, precum și art. 45 alin (1) și art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată și actualizată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă asumarea și susținerea candidaturii municipiului Ploiești în competiția organizată de Consiliul Tineretului din România, în vederea obținerii titlului de „Capitala Tineretului din România 2018-2019”.

Art. 2 Direcția Comunicare, Relații Publice va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice Contracte va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 10 iulie 2017

Președinte de ședință,
—
Secretar,
An Limpia Mantoiu