Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a Primarului și Raportul de specialitate al Direcției Resurse Umane, Relații cu Publicul, prin care se propune transmiterea în administrare cu titlu gratuit a 3 autoturisme, proprietatea municipiului Ploiești, către Poliția Comunitară și Administrația Domeniului Public și Privat;

având în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 213/1998 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001, privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile și instituțiile publice;

în temeiul art. 38 lit. h și art. 125 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ã R Ã Ș T E:

Art. 1
Aprobă transmiterea în administrare cu titlu gratuit a 3 autoturisme, proprietatea municipiului Ploiești, astfel:

  • către Poliția Comunitară: două autoturisme cu numerele de înmatriculare PH-20-PMP și PH-40-PMP;
  • către Administrația Domeniului Public și Privat: un autoturism cu numărul de înmatriculare PH-08-PMP.

Art. 2
Prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 153/2004 privind preluarea personalului și a autoturismelor, proprietate privată a municipiului Ploiești, ce deservesc serviciile publice ale Consiliului Local, se modifică în mod corespunzător.

Art. 3
Prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 11/2003 privind transmiterea în administrare a autoturismului cu numărul de înmatriculare PH-40-PMP își încetează valabilitatea.

Art. 4
Primăria Municipiului Ploiești, Poliția Comunitară și Administrația Domeniului Public și Privat vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 29 noiembrie 2005

Președinte de ședință,
Mitu Augustin

Contrasemnează Secretar,
Maria Magdalena Mazâlu