HCL 214/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 233/28.04.2025 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Octavian-Andrei Sandu, Gheorghe Popa și Mihai Tonsciuc şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr.192/25.04.2025 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 217/28.04.2025 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la actualizarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti, referitor la imobilul teren situat în Ploieşti, str. Mărăşeşti nr. 239B;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr.157/29.04.2025;
În conformitate cu Avizul din data de 25.04.2025 al Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură și promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Prahova precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova, în care la poz. 54 din Anexa 2, figurează imobilul care face obiectul prezentei hotărâri;
Ţinand cont de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.311/23.09.2009 ,,privind trecerea unui imobil din domeniul public al municipiului Ploieşti şi administrarea Consiliului Local al municipiului Ploieşti în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi transmiterea unui imobil teren în folosinţă gratuită a Inspectoratului Scolar Judeţean Prahova în vederea stabilirii sediului şi desfăşurării activiăţilor specifice Palatului Copiilor”;
Luând în considerare Hotărârea Guvernului nr. 313/10.03.2021 ,,privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei, pentru Palatul Copiilor, municipiul Ploieşti, aflat în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova”;
Având în vedere Procesul verbal din data de 17.04.2025 al Comisiei speciale de inventariere a domeniului public şi privat al Municipiului Ploieşti desemnată prin Dispoziția nr. 1651/19.02.2025 a Primarului municipiului Ploiești;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 139, art. 196, alin.(1), lit. a) și ale art. 286 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Se aprobă modificarea poziţiei 54 din Anexa 2 la Hotărârea nr. 242/2000 privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
la poziţia 54, coloana 3 ,,denumirea bunului va avea următorul cuprins: teren intravilan;
coloana 4 ,,elemente de identificare va avea următorul cuprins : Ploieşti, str. Mărăşeşti nr. 239B, teren în suprafaţă de 3068 mp, parţial împrejmuit cu gard de plasă şi plăci beton, vecinătăţi la N-Domeniu Public al Municipiului Ploieşti strada Mărăşeşti, număr cadastral 149336, la S-Domeniu Public al Municipiului Ploieşti strada Frăsinet, la V-proprietate particulară iar la Est- Domeniu Public al Municipiului Ploieşti alee acces;
coloana 5 ,,anul dobândirii sau după caz al dării în folosinţă va avea următorul cuprins : ”1900”;
coloana 6 ,,valoarea de inventar va avea următorul cuprins : „-”;
coloana 7,,situația juridică actuală va avea următorul cuprins: H.G.R. nr.1359/2001;
Art. 2.
Imobilul teren situat în Ploieşti str. Mărăşeşti nr. 239B se identifică conform planului de amplasament și delimitare care constituie Anexa nr. 1 și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3.
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Tehnic Investiţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă direcțiilor din aparatul de specialitate al primarului şi celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 30 aprilie 2025
Contrasemnează:
PREȘEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION
Laurențiu DIȚU