ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 212

privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli municipiului Ploiești pe anul 2016

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Expunerea de motive a Primarului municipiului Ploiești Dobre Adrian, a consilierilor din comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii strategii și prognoze: Sanda Dragulea, Sîrbu Simion Gheorghe, Andrei Gheorghe și Staicu Zoia, precum și Raportul de Specialitate al Poliției Locale Ploiești, prin care se propune rectificarea bugetului Poliției Locale a municipiului Ploiești pe anul 2016;

În temeiul art.19, art.49 si art.67 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere raportul comun de specialitate al Direcției Economice și Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;

Ținând cont de raportul comisiei de specialitate nr.1- comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 27.07.2016;

În temeiul art.36, alin.4 , litera a) și art. 45, alin.2 , lit. a) din Legea nr. 215 / 2001-republicata, privind Administrația Publică Locală;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1– Aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Poliției Locale a municipiului Ploiești pe anul 2016, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Finanțarea cheltuielilor se asigură integral din bugetul local.

Art.2– Ordonatorul principal de credite și Poliția Locală a municipiului Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.3– Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice și Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 28 iulie 2016

Președinte de ședință,
—
Secretar,
—