HCL 211/2002
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnului Grădișteanu Gheorghe, în calitate de consilier, și Raportul de specialitate al Direcției Fiscale, prin care se propune instituirea taxei speciale pentru eliberarea avizului de program de funcționare pentru agenții economici, asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate;
în temeiul art. 61 din Legea protecției mediului nr. 137/1995, cu modificările și completările ulterioare;
având în vedere prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităților de alimentație publică;
în conformitate cu prevederile art. 44 din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale;
în baza Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002 privind regimul juridic al contravențiilor;
în temeiul art. 38 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Aprobă eliberarea avizului de program de funcționare pentru agenții economici, asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate care desfășoară activități generatoare de disconfort pentru populație și cu impact asupra mediului pe raza municipiului Ploiești.
Avizul se eliberează anual, pe baza documentelor prevăzute de lege, și se poate prelungi în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre.
Aprobă instituirea taxei speciale pentru eliberarea avizului prevăzut la alin. (1), potrivit anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Funcționarea în afara programului avizat, potrivit anexei nr. 1, de către agenții economici, asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate constituie contravenție și se sancționează astfel:
– amendă de 5.000.000 lei pentru persoane fizice și asociații familiale autorizate;
– amendă de 10.000.000 lei pentru agenții economici.
Se aprobă aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de retragere a avizului prevăzut la art. 1, în cazul repetării contravenției.
Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, privind regimul juridic al contravențiilor, se aplică corespunzător.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către primar și împuterniciții acestuia – respectiv Corpul de Control al Primarului – precum și de către organele Poliției și Corpului Gardienilor Publici.
Art. 3
Sumele provenite din eliberarea avizului programului de funcționare, potrivit art. 1, se fac venit la bugetul local și vor fi utilizate pentru cheltuieli materiale specifice domeniului de activitate al Direcției Fiscale, iar cele provenite din amenzi contravenționale se fac venit la bugetul local.
Art. 4
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2002.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice dispoziție contrară își încetează valabilitatea.
Art. 5
Primarul municipiului Ploiești și Direcția Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 6
Direcția Administrație Publică Locală, Juridic și Contencios va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 27 septembrie 2002
Președinte de ședință,
Camil–Dragoș Dinu
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu