HCL 205/2016
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR.205
privind aprobarea numărului de posturi, organigramei ale aparatului de specialitate al primarului municipiului comunicării numărului maxim de posturi de Instituția Prahova
Consiliul Local al Municipiului Ploiești :
văzând Expunerea de Motive a Primarului municipiului Ploiești domnul Dobre Adrian Florin și Raportul de Specialitate al serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ, avizat de Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte, prin care se propune aprobarea organigramei, a numărului de posturi și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești ca urmare a comunicării numărului maxim de posturi aferent anului 2016 prin adresa nr.7550/27.04.2016 emisă de Instituția Prefectului — Județul Prahova ; având in vedere prevederile art.III coroborate cu prevederile Anexei din O.G. nr.63/2010, modificată și completată privind Procedura de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităților/subunităților administrativ- teritoriale coroborate cu prevederile art.VI, punctul 3 din O.U.G. nr.41/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare care reglementează: „În cazul în care unitatea administrativ- teritorială a implementat proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, care prevăd ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare înființarea unor posturi, atunci numărul maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor pet. 1-5, după caz, se suplimentează cu numărul de posturi prevăzut în proiecte.”;
luând în considerare raportul Comisiei de specialitate nr.1 Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 21.07.2016 și raportul Comisiei de specialitate nr.7 Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor si libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 20.07.2016;
în temeiul art.36, alin.(2) lit.a” și alin.(3) lit.,b” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată în 2007, actualizată ;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.Aprobă numărul de 394 posturi ca număr maxim pentru anul 2016 pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Ploiești, din care 10 posturi au fost stabilite pentru personalul care implementează proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile numai pe perioada derulării acestor proiecte și 56 posturi înființate pentru proiectele care au ca indicator de sustenabilitate postimplementare.
Art.2.Aprobă organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești, conform anexelor nr.1 și nr.2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești se va modifica în mod corespunzător și va fi supus spre aprobare în luna august 2016.
Art.4.Prevederile anexei nr.1 a Hotârârii Consiliului Local nr.418/05.11.2015 și prevederile Hotârârii Consiliului Local nr.68/25.02.2016 își încetează aplicabilitatea.
Art.5.Aparatul de specialitate al primarului municipiului Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.6.Directia Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 22 iulie 2016
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |