HCL 205/2003
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnului primar Emil Călota și Raportul de specialitate comun al Primăriei municipiului Ploiești și S.C. Hale și Piețe S.A., prin care se propune garantarea de către Consiliul Local al municipiului Ploiești a unui credit în valoare de 12 miliarde lei, contractat de S.C. Hale și Piețe S.A. pentru investiții în piețele municipiului,
luând în considerare prevederile H.C.L. nr. 116/2002 privind modificarea actului constitutiv al S.C. Unimarket S.A.;
în conformitate cu prevederile Legii nr. 189/1998 privind Finanțele Publice Locale, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
conform prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Se aprobă garantarea de către Consiliul Local al municipiului Ploiești a creditului în valoare de 12 miliarde lei ce urmează a fi contractat de S.C. Hale și Piețe S.A. pentru realizarea de investiții în piețele municipiului.
Art. 2
Sursa de venit cu care Consiliul Local al municipiului Ploiești garantează creditul pe care S.C. Hale și Piețe S.A. îl va contracta o constituie taxele de timbru pentru activitatea notarială.
Art. 3
Creditul va fi rambursat integral de către S.C. Hale și Piețe S.A. Ploiești din veniturile proprii.
Art. 4
Stabilește ca directorul S.C. Hale și Piețe S.A. să semneze documentele de obținere a împrumutului.
Art. 5
S.C. Hale și Piețe S.A., Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic, Contencios din cadrul Primăriei municipiului Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 1 septembrie 2003
Președinte de ședință,
Gheorghe Moraru
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Măzălu