HCL 197/2000
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
vazand Raportul de specialitate al Directiei de Urbanism, Amenajarea Teritoriului si Cadastru si Expunerea de motive a domnului consilier Nicolae Oprea, prin care se propune concesionarea directa a suprafetei de 6,00 mp situata in municipiul Ploiesti, B-dul Bucuresti nr. 228, in vederea extinderii amplasamentului „Spalatorie auto – Hipodrom”, apartinand Societatii Nationale a Petrolului PETROM S.A. – Sucursala PECO Prahova;
avand in vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia;
in conformitate cu prevederile art. 12 lit. „b” din Legea nr. 50/1991, republicata, privind autorizarea executarii constructiilor;
in temeiul Legii nr. 69/1991 privind administratia publica locala, republicata,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Aproba concesionarea directa a terenului in suprafata de 6,00 mp, situat in B-dul Bucuresti nr. 228, in vederea extinderii amplasamentului „Spalatorie auto – Hipodrom”, apartinand Societatii Nationale a Petrolului PETROM S.A. – Sucursala PECO Prahova, teren identificat conform planului de situatie – Anexa nr. 1, ce face parte integranta din prezenta hotarare.
Concesionarea terenului descris la alineatul precedent se realizeaza pe durata existentei constructiei.
Art. 2
Stabileste redeventa lunara la valoarea de 3,84 USD/luna.
Recuperarea valorii terenului se realizeaza in termen de 25 de ani.
Plata se va face in lei, la cursul de schimb al dolarului comunicat de Banca Nationala a Romaniei in ziua efectuarii platii.
Art. 3
Se imputerniceste Primarul municipiului Ploiesti sa semneze contractul de concesionare cu Societatea Nationala a Petrolului PETROM S.A. – Sucursala PECO Prahova.
Art. 4
Directia Urbanism, Amenajarea Teritoriului si Cadastru, Directia Administrarea Patrimoniului si Directia Fiscala vor duce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Data in Ploiesti, astazi, 29 septembrie 2000
Presedinte de sedinta,
Emanuel Pitic
Contrasemneaza,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu