HCL 195/2004
aflate in subordinea Consiliului Local
Consiliul Local al Municipiului Ploiesti:
vazand Expunerea de motive a Primarului municipiului Ploiesti si Raportul de specialitate al Directiei Administratie Publica, Juridic-Contencios prin care se propune numirea reprezentantilor municipiului Ploiesti in structurile de coordonare ale serviciilor publice aflate in subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploiesti;
luand in considerare prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare;
avand in vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 79/2001 privind intarirea disciplinei economico-financiare si alte dispozitii cu caracter financiar aprobata prin Legea nr. 59/2002 si prevederile Legii nr. 31/1990 republicata, privind societatile comerciale;
in baza Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei si ale Hotararii Consiliului Local nr. 48/2000 privind transformarea Regiei Generale de Apa in societate comerciala cu capital mixt; Hotararii Consiliului Local nr. 116/2002 privind infiintarea S.C. Hale si Piete S.A. si Hotararii Consiliului Local nr. 37/2004 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termica produsa centralizat al Municipiului Ploiesti si a documentelor generate de aceasta actiune;
in temeiul Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala cu modificarile si completarile ulterioare,
H O T A R A S T E:
Art. 1
Aproba componenta Adunarii Generale a Actionarilor la S.C. Hale si Piete S.A. dupa cum urmeaza:
- Domnul Cosma Marcian
- Domnul Iancu Ion
- Domnul Ionescu Ionut
Art. 2
Desemneaza in Comitetul de Coordonare al S.C. Dalkia Termo Prahova S.A. Ploiesti urmatorii reprezentati ai Municipiului Ploiesti:
- Domnul Oprea Nicolae
- Domnul Popescu Catalin
Durata mandatului reprezentantilor municipiului Ploiesti desemnati este de 2 ani
Art. 3
Desemneaza in Comitetul de Coordonare al S.C. Apa Nova Ploiesti, urmatorii reprezentanti ai municipiului Ploiesti:
- Domnul Teodorescu Iulian
- Domnul Popescu Radu
- Domnul Eparu Ion
- Domnul Savu Daniel
- Doamna Maria Magdalena Mazalu – secretarul municipiului Ploiesti
- Doamna Anca Grigore – director Regia Autonoma de Termoficare si Servicii Publice Ploiesti.
Durata mandatului reprezentantilor municipiului Ploiesti desemnati este de 2 ani
Art. 4
Orice dispozitie contrara prevederilor prezentei isi inceteaza aplicabilitatea.
Art. 5
Directia Administratie Publica, Juridic-Contencios va aduce la cunostinta celor interesati.
Data in Ploiesti, astazi, 15 decembrie 2004
Presedinte de sedinta,
Iulian Teodorescu
Contrasemneaza,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu