HCL 181/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 217/16.04.2025 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Gheorghe Popa și Mihai Tonsciuc și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr.183/16.04.2025 la Direcţia Gestiune Patrimoniu, sub nr. 202/16.04.2025 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte, sub nr. 303132/16.04.2025 la Direcția Generală de Dezvoltare Urbană și sub nr. 5138/16.04.2025 la Direcția Tehnic Investiții referitor la aprobarea transmiterii temporare a unui tronson de drum județean, parte din DJ 102E, proprietate publică a Județului Prahova, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești în administrarea Consiliului Județean Prahova;
În conformitate cu Avizul din data de 11.04.2025 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilul face parte din domeniul public al Județului Prahova și se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești în temeiul prevederilor art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/19.03.2025 privind solicitarea transmiterii temporare a unui tronson de drum județean, parte din DJ 102E, proprietate publică a Județului Prahova, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești în administrarea Consiliului Județean Prahova;
Potrivit prevederilor art. 221 alin. (3) și alin. (4) și art. 222 alin. (11), alin. (2), alin.(3) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 139, art. 196, alin.(1), lit. a) şi art. 286, alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Se aprobă transmiterea temporară a unui tronson de drum județean, parte din DJ 102E, proprietate publică a Județului Prahova, situat pe teritoriul administrativ al municipiului Ploiești, de la Km 2+200 la Km 2+825, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești în administrarea Consiliului Județean Prahova.
Art. 2.
Transmiterea temporară în administrare a tronsonului de drum județean prevăzut la Art. 1 se face în vederea realizării obiectivului ”Modernizare și reabilitare DJ 102E”, pe perioada realizării lucrărilor.
Art. 3.
Predarea – preluarea tronsonului de drum județean care face obiectul prezentei hotărâri se va face pe bază de protocol încheiat între părți.
Art. 4.
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcția Tehnic Investiții, Direcția Generală de Dezvoltare Urbană și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă direcţiilor din aparatul de specialitate al primarului prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 25 aprilie 2025
Contrasemnează:
PREȘEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION
Laurențiu DIȚU