Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

luând act de Hotãrârea nr. 14 din 23.09.2005 a Consiliului de Administratie al Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti cu privire la demisia domnului Darius Mesca din functia de membru al Consiliului de Administratie;

vãzând Expunerea de motive a domnului primar si Raportul de specialitate al Directiei Administratie Publicã, Juridic-Contencios prin care se propune modificarea componentei Consiliului de Administratie al Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti;

având în vedere propunerea formulatã în plenul sedintei, însusitã de majoritatea consilierilor prezenti;

în baza prevederilor Ordonantei de Urgentã nr. 79/2001 privind întãrirea disciplinei economico-financiare si alte dispozitii cu caracter financiar aprobatã prin Legea 59/2002;

luând în considerare prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãtilor economice de stat ca regii autonome si societãti comerciale, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

în baza Legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitãtilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei;

în temeiul art. 38 lit. j din Legea nr. 215/2001 privind administratia publicã localã cu modificãrile si completãrile ulterioare,

H O T Ã R Ã Ș T E:

Art. 1
Modificã art. 3 din Hotãrârea Consiliului Local nr. 14/2005 privind numirea Consiliului de Administratie al Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti, în sensul cã se înlocuieste domnul Darius Mesca din functia de membru al Consiliului de Administratie cu dl. Enciu Ioan.

Art. 2
Celelalte prevederi ale Hotãrârii Consiliului Local nr. 14/2005, modificatã si completatã, rãmân neschimbate.

Art. 3
Regia Autonomã de Transport Public Ploiesti va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotãrâri.

Art. 4
Directia Administratie Publicã, Juridic-Contencios va aduce la cunostintã celor interesati.

Datã în Ploiesti, astãzi, 27 octombrie 2005

Presedinte de sedintã,
Augustin Mitu

Contrasemneazã Secretar,
Maria Magdalena Mazâlu