Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 209/22.05.2026 al domnului consilier local Valentin Marcu, privind actualizarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti, referitor la imobilul situat în Ploiești, str. Stadionului nr. 9, în care funcționează gradiniţa nivel al Şcolii Gimnaziale ,,Sfânta Vineri”, precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 123/15.05.2026 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 194/19.05.2026 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte şi Raportul de specialitate înregistrat sub nr.150/25.05.2026 la Direcţia Economică;

Luând în considerare Avizul din data de 15.05.2026 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Luând în considerare faptul că imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 225/1999 privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”şi Hotărârii Guvernului României nr.1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova şi al unor hotărâri ale consiliului local al municipiului Ploieşti, figurând în Anexa G, poz.109;

Potrivit Procesului – verbal din data de 14.04.2026 al Comisiei speciale de inventariere a domeniului public şi privat al Municipiului Ploiești desemnată prin Dispoziția nr. 3730/18.09.2025 a Primarului municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 139, art. 196, alin.(1) lit. a) și ale art. 286 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Aprobă actualizarea poziţiei 109 din Anexa G la Hotărârea nr. 225/1999 privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

          la poziţia 109:

– coloana 2 va avea următorul cuprins: a) ²-²; b) ²1.6.2.2²; c) ²1.6.7²; d)  ²1.6.3.2²; e)  ²2.1.17.3²;

– coloana 3 va avea următorul cuprins: Grădiniţa nivel al Şcolii Gimnaziale ,,Sfânta Vineri”;

– coloana 4 va avea următorul cuprins: Ploieşti, str. Stadionului nr. 9;

          a) teren în suprafaţă de 523 m.p., împrejmuit, Vecinătăţi la N – Domeniul Public al Municipiului Ploieşti, Școala Gimnazială ,,Sfânta Vineri”, la S – Domeniul Public al Municipiului Ploieşti, str. Stadionului, la V – proprietate particulară, iar la Est – Domeniul Public al Municipiului Ploieşti, Școala Gimnazială ,,Sfânta Vineri”;

          b) clădire grădiniţă, C1, suprafaţa construită la sol = 143,1 mp, S+P+M, Scd=199,2 mp ;

          c) loc de joacă;

          d) gard prefabricat ;

          e) centrală termică;

          – coloana 5 va avea următorul cuprins : a) ”-” ; b) ”1910”; c) „2009”; d) „1977”; e) „2014”;

– coloana 6 va avea următorul cuprins : a) ”-” ; b) ”116.900 lei”; c) ”41.627,71 lei ”; d) „6.526,56 lei”; e) „23.051,76 lei”;

Art. 2
Se aprobă completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.225/1999 cu noi poziţii identificate potrivit Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3
Imobilul Grădiniţă nivel al Școlii Gimnaziale ,,Sfânta Vineri”, situat în str. Stadionului, nr. 9 se identifică conform planului de amplasament și delimitare care constituie Anexa nr. 2 și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4
Se aprobă modificarea corespunzător prevederilor art. 2 a anexei la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 94/2009, cu modificările şi completările ulterioare şi a Contractului de administrare încheiat între Municipiul Ploieşti şi Școala Gimnazială ,,Sfânta Vineri”.

Art. 5
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Tehnic Investiţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcţiei Gestiune Patrimoniu, Direcţiei Economice, Directiei Tehnic-Investiţii şi Școlii Gimnaziale ,,Sfânta Vineri” prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 28 mai 2026

Președinte de ședință,
Gheorghe POPA

Contrasemnează,
Secretar General,
Laurențiu DIȚU