ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 179

privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Spitalului de Pediatrie Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Referatul de aprobare nr. 222/11.05.2020 al Primarului Municipiului Ploiești domnul Dobre Adrian Florin și Raportul de Specialitate al Spitalului de Pediatrie Ploiești nr. 2642/08.05.2020, prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Spitalului de Pediatrie Ploiești;

luând în considerare Raportul de specialitate nr. 222/25.05.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte; tinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 26.05.2020;

Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe ale Ministerului Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe;

Potrivit prevederilor art. 1, alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 999/2014 s-a aprobat transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești – unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Mihai Eminescu, nr. 4-6, județul Prahova, aflat în rețeaua sanitară a Consiliului Județean Prahova, de la Consiliul Județean Prahova la Consiliul Local al Municipiului Ploiești.

în temeiul art. 129 alin. (3) lit. c) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Spitalului de Pediatrie Ploiești conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 01.06.2020.

Art. 2 Începând cu aceeași dată prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.297/31.08.2015 își încetează aplicabilitatea.

Art. 3 Spitalul de Pediatrie Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 28 mai 2020

Președinte de ședință,
—
Secretar,
George-Sorin-Niculae Botez Ioana Geanina Serbinov