HCL 175/2020
R O M Â N I A
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 175
privind aprobarea declanșării procedurii de selecție a candidaților înscriși pentru ocuparea a două posturi vacante de membru în cadrul Consiliului de administrație la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 202/06.05.2020 al primarului municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre și Raportul de specialitate comun nr.49/05.05.2020 al Compartimentului Monitorizare Întreprinderi Publice și nr.201/13.05.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, prin care se propune aprobarea declanșării procedurii de selecție a candidaților înscriși pentru ocuparea a două posturi vacante de membru în cadrul Consiliului de administrație la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești;
Având în vedere avizul comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 26.05.2020;
Ținând cont de faptul că la data de 19.04.2020 a încetat perioada de valabilitate a contractelor de mandat nr. 16532/31.07.2017 și nr. 16530/31.07.2017, încheiate cu doamna Scarlat Maria Manuela, respectiv cu domnul Gheorghe Ioan, în calitate ce membri în cadrul Consiliului de administrație al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești;
Luând în considerare prevederile art. 2 pct. 2 lit. a), art. 3 pct. 1 lit. b), art. 5 alin.(3) și alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 64^1 alin. (1) și cele ale art. 64^4 alin. (1), alin.(3), alin. (4), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 3 lit. a), art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 8 alin.(1), alin. (2) lit. a) și alin. (3), art. 11 alin. (1), alin. (3) și alin. (4), art. 12 lit. b) și c) Anexa 1 din Hotărârea Guvernului nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (1), art.154 și art. 196 alin. (1) lit. a), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă declanșarea procedurii de selecție a candidaților înscriși pentru ocuparea a două posturi vacante de membru în cadrul Consiliului de administrație la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești;
Art. 2
- Se aprobă constituirea comisiei de selecție a candidaților înscriși pentru ocuparea a două posturi vacante de membru în Consiliul de administrație la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, cu următoarea componență: 1. Președinte: Andrei Gheorghe 2. Membru: Minea Constantin-Gabriel 3. Membru: Sîrbu-Simion Gheorghe 4. Membru: Marcu Valentin 5. Membru: Palaș-Alexandru Paul (2) Se aprobă termenii de referință așa cum sunt propuși pe baza proiectului cadru al componentei inițiale a planului de selecție care reprezintă anexă și face parte integrantă din prezenta hotărâre; (3) Comisia de selecție constituită la alin. (1) va fi asistată de un expert independent.
- Se împuternicește primarul municipiului Ploiești să demareze procedura de achiziție pentru selectarea unui expert independent, conform prevederilor legale.
Art. 3 Se împuternicește primarul municipiului Ploiești cu efectuarea tuturor demersurilor necesare și derularea procedurilor legale în vederea selectării a doi administratori în cadrul Consiliului de administrație la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, în condițiile reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii de Guvern nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011.
Art. 4 (1) Procedura de selecție a candidaților pentru funcția de membru în cadrul Consiliului de administrație al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, se finalizează în termen de cel mult 150 zile de la data declanșării prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Ploiești; (2) Se va ține cont de Scrisoarea de așteptări a autorității publice tutelare aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 330/29.09.2017 și publicată pe pagina de internet a autorității publice tutelare la data de 03.10.2017; (3) După finalizarea procedurii de selecție, raportul privind propunerile finale întocmit de comisia de selecție va fi prezentat Consiliului Local al municipiului Ploiești în vederea numirii membrilor în cadrul Consiliului de administrație al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești.
Art. 5 Comisia constituită la art. 2, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești și Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice vor duce la îndeplinire prevederile art. 2 și art. 4 ale prezentei hotărâri.
Art. 6 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 28 mai 2020
| Președinte de ședință, — | Secretar, George-Sorin-Niculae Botez Ioana Geanina Serbinov |