Consiliul Local al municipiului Ploiești:

vãzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Dumitru Carmen Mihaela, Ionitã Dan, Popa Marcian Bogdan, Avramescu Gheorghe Teodor, Lungu Rãzvan si Raportul de specialitate al Serviciului Public Finante Locale si Administrarea Patrimoniului Ploiesti prin care se propune initierea procedurii de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privatã a statului sau a unitãtilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfãsoarã activitãti conexe actului medical;

având în vedere prevederile Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale, cu modificãrile si completãrile ulterioare, aprobatã prin Legea nr. 108/2004;

în baza prevederilor Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 110/14.07.2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privatã a statului sau a unitãtilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfãsoarã activitãti conexe actului medical;

în temeiul art. 38, alin. (2), lit. f si h si art. 125 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publicã localã, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

H O T Ã R Ã Ș T E:

Art. 1

Aprobã lista spatiilor proprietate privatã a municipiului Ploiesti cu destinatia de cabinete medicale si a spatiilor în care se desfãsoarã activitãti conexe actului medical, propuse a fi vândute potrivit dispozitiilor Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 110/2005, Anexa nr. 1 ce face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

Art. 2

Desemneazã reprezentantii Consiliului Local al Municipiului Ploiesti în comisia pentru vânzarea spatiilor medicale dupã cum urmeazã:

a) Membri:

  1. Carmen Dumitru – consilier local
  2. Iulia Dosaru – consilier local

b) Membri supleanti:

  1. Gheorghe Avramescu – consilier local

Secretariatul comisiei este asigurat prin grija Secretarului municipiului Ploiesti.

Atributiile comisiei si procedura privind vânzarea spatiilor medicale vor fi stabilite printr-un regulament ce va fi supus ulterior aprobãrii Consiliului Local.

Art. 3

Determinarea pretului si finalizarea procedurii de vânzare se va face în conformitate cu prevederile legii.

Art. 4

Stabileste destinatia de cabinete medicale pentru spatiul cu altã destinatie decât aceea de locuintã situat în Ploiesti, str. Mãrãsesti nr. 24 în suprafatã utilã de 128,66 mp. si aprobã repartizarea, în vederea concesionãrii, doamnei doctor Schnelbach Simona, în schimbul spatiului situat în str. Rudului nr. 10A ce a fost retrocedat în baza Legii nr. 10/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 5

Serviciul Public Finante Locale si Administrarea Patrimoniului Ploiesti si reprezentantii Consiliului Local al Municipiului Ploiesti desemnati la art. 2 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotãrâri.

Art. 6

Directia Administratie Publicã, Juridic – Contencios va aduce la cunostinta publicã prevederile prezentei hotãrâri.

Data in Ploiesti, astazi, 29 septembrie 2005

Presedinte de sedinta,

Ion Iancu

Contrasemneaza Secretar,

Maria Magdalena Mazalu