ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 167

privind aprobarea organigramei, numărului maxi statului de funcții și Regulamentului de Organizare ale Serviciului Public Local Comunitar de Evidența Pe ca urmare a comunicării numărului maxim de posturi < de Instituția Prefectului — Județul Prahova

Consiliul Local al Municipiului Ploiești :

văzând Expunerea de Motive a Viceprimarului cu atribuții de primar al municipiului Ploiești domnul Ganea Cristian Mihai si Raportul de Specialitate al Serviciului Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploiești avizat de serviciul Resurse Umane, Organizare și Administrativ și de Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiesti, prin care se propune aprobarea numărului de personal al Serviciului Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploiești ca urmare a comunicării numărului maxim de posturi aferent anului 2016 prin adresa nr. 7550/27.04.2016 emisă de Instituția Prefectului — Județul Prahova;

având în vedere prevederile art. III coroborate cu prevederile Anexei din O.G. nr. 63/2010, modificată și completată privind Procedura de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităților/subunităților administrativ – teritoriale, respectiv Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor ;

luând în considerare raportul Comisiei de specialitate nr.7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 23.05.2016;

în conformitate cu Avizul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date nr.3750678/26.05.2016 și Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr.27601/2016;

în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.516/15.12.2015 privind preluarea atribuțiilor primarului Municipiului Ploiești;

în temeiul art.36, alin.(2), lit.,,a’’ și alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată în 2007, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Aprobă numărul de 43 de posturi ca număr maxim pentru anul 2016 pentru Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploiești.

Art.2. Aprobă organigrama, statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare al Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploiești, conform anexelor nr.1, nr.2 și nr.3 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 01.06.2016.

Art.3. Începând cu aceeași dată, prevederile anexei nr.3 la Hotărârea Consiliului Local nr.231/27.07.2011, prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.300/26.08.2014 și prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.63/25.02.2016 își încetează aplicabilitatea.

Art.4. Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.5. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 30 mai 2016

Președinte de ședință,
—
Secretar,
Simona