Consiliul Local al municipiului Ploiesti:

vazand Expunerea de motive a consilierilor Trican Elena, Cont Adriana, Mateescu Radu, Vasilescu Evelinne si Sicoie Florin si Raportul de specialitate al Serviciului Public Finante Locale si Administrarea Patrimoniului Ploiesti prin care se propune inchirierea spatiilor destinate creatiei artistice catre actualii utilizatori;

conform prevederilor Legii nr. 331/2004 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 21/2003 pentru completarea Legii nr. 550/2002 privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate in patrimoniul regiilor autonome de interes local;

in baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia;

in temeiul Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala, cu modificarile si completarile ulterioare,

H O T A R A S T E:

Art. 1
Aproba inchirierea in conditii de facilitati a spatiilor destinate creatiei artistice – ateliere, galerii, studiouri, sedii ale uniunilor de creatori, precum si altele asemenea – catre actualii utilizatori, nominalizate conform Anexei nr. 1 ce face parte integranta din prezenta hotarare.

Inchirierea se face pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire conform legii.

De la data incheierii contractelor de inchiriere pentru spatiile destinate creatiei artistice, va inceta valabilitatea contractelor de comodat incheiate intre Consiliul Local al Municipiului Ploiesti si Uniunea Artistilor Plastici – Filiala Ploiesti.

Art. 2
Stabileste tarifele lunare de baza pe mp. la chiriile pentru spatiile destinate creatiei artistice si terenul aferent acestora, diferentiate pe zone de atractie conform Hotararii Consiliului Local al municipiului Ploiesti nr. 69/2001, astfel:
a) pentru spatii:
o zona A – 2.000 lei/mp
o zona B – 1.800 lei/mp
o zona C – 1.500 lei/mp
o zona D – 1.300 lei/mp
b) pentru teren
o zona A – 500 lei/mp
o zona B – 400 lei/mp
o zona C – 300 lei/mp
o zona D – 200 lei/mp

Tarifele vor fi transformate in EURO, la cursul oficial al Bancii Nationale a Romaniei leu/EURO valabil la data adoptarii Hotararii Consiliului Local nr. 9/30.01.2004, in vederea consolidarii chiriei si protejarii acesteia de devalorizarea monedei nationale precum si de rata inflatiei.

Plata chiriei se va face la cursul oficial al Bancii Nationale a Romaniei leu/euro valabil la data efectuarii platii.

Art. 3
Prevederile prezentei hotarari intra in vigoare incepand cu data de 01.11.2004, data de la care prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 9/2004, Anexa nr. 2, pct. 1, lit. a se modifica in mod corespunzator.

Art. 4
Imputerniceste Directorul Serviciului Public Finante Locale si Administrarea Patrimoniului Ploiesti sa semneze contractele de inchiriere in conditiile prevazute la art. 1 si art. 2 din prezenta hotarare.

Art. 5
Serviciul Public Finante Locale si Administrarea Patrimoniului Ploiesti va aduce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.

Art. 6
Directia Administratie Publica, Juridic – Contencios din cadrul Primariei municipiului Ploiesti va aduce la cunostinta celor interesati prevederile prezentei hotarari.

DATA SI SEMNATURI

Data in Ploiesti, astazi, 28 octombrie 2004

Presedinte de sedinta,
Teodorescu Iulian

Contrasemneaza,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu