HCL 163/2012
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 163
privind aprobarea statului de funcții al Spitalului de Boli Infectioase Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de Motive a Viceprimarului Municipiului Ploiesti — Bozianu Nicolet Cătălina și Raportul de Specialitate al serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ Protecție Civilă și Protecția Muncii prin care se propune aprobarea statului de funcții al Spitalulu de Boli Infectioase Ploiești ca urmare a promovării examenului de grad principal în specialitate: asistent medical generalist de către 8(opt) asistenți medicali;
având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.162/2008 privinc transferul ansamblului de atribuții și competențe ale Ministerului Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.56/2009 pentr aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe ;
în conformitate cu prevederile art.11, alin.1 din Capitolul II al Anexei nr.III din Legea-cadn nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care reglementează „ în unitățile sanitare publice din sistemul sanitar promovarea în funcții, grade și trepte profesional: se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un pos corespunzător promovarii’’;
în temeiul art.36(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală republicată și actualizată,
HOTĂR ĂȘTE:
Art. 1. — Aprobă statul de funcții al Spitalului de Boli Infectioase Ploiești, conforn anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a promovării examenului d grad principal în specialitatea asistent medical generalist de către 8 (opt) asistenți medical: începând cu data de 01.05.2012.
Art. 2. — Începând cu aceeași dată prevederile anexei nr.2 a Hotărârii Consiliului Locz nr. 437/31.10.2011, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr.134/26.03.2012 is încetează aplicabilitatea.
Art. 3. – Spitalul de Boli Infectioase Ploiești va duce la îndeplinire prevederil prezentei hotărâri.
Art. 4. – Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploiești, astăzi, 27 aprilie 2012
Contrasemnează Secretar Oana Cristina Iacob
Presedinte de sedinta, Gabriel Ionescu
| Președinte de ședință, Gabriel Ionescu | Secretar, Oana Cristina Iacob |