HCL 160/2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 160
privind modificarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești, referitoare la Grădinița cu program normal nr. 39
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 185/20.04.2022 al domnului Primar Andrei Liviu Volosevici și Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 134/20.04.2022 la Direcția Gestiune Patrimoniu la proiectul de hotărâre privind modificarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești, referitor la Grădinița cu program normal nr.39;
Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 127/20.04.2022 al Direcției Economice și de Raportul de specialitate nr. 706/21.04.2022 al Direcției Administrație Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte ;
În conformitate cu avizul din data de 21.04.2022 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri face parte din domeniul public al municipiului Ploiești, potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova, în care la poz. 130 din Anexa G, figurează imobilul care face obiectul prezentei hotărâri și al unor hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Ploiești;
Potrivit Raportului din data de 20.04.2022 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziția nr. 971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin.1 și alin. 2 lit. c), art. 139, art. 196 alin. (1) lit. a) și ale art. 286, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 (1) Se aprobă modificarea poziției 130 din Anexa G la Hotărârea nr.225/1999 privind însușirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: – la poziția 130, coloana «codul de clasificare» va avea următorul cuprins: «-», coloana «denumirea bunului» va avea următorul cuprins: «Grădinița cu program normal nr. 39», coloana «elemente de identificare» va avea următorul cuprins: «Ploiești, str. General Eremia Grigorescu, nr. 11, teren în suprafață de 5082 mp, împrejmuit cu gard de plasă, având ca vecinătăți la N – Domeniul Public al Municipiului Ploiești, la S – Domeniul Public al Municipiului Ploiești, la V – Strada General Eremia Grigorescu – număr cadastral 143909 iar la Est – Strada General Eremia Grigorescu – număr cadastral 143909, Corp C1 suprafață construită la sol 406 mp, Scd= 941 mp, S=111 mp, P=406 mp, E1=424 mp, Corp C2 suprafață construită la sol 425 mp, Scd=904 mp, P=425 mp, E1=452 mp, Corp C3 – Magazie suprafață construită la sol 54 mp, Scd= 54 mp, Corp C4 – Anexa suprafață construită la sol 22 mp, Scd= 22 mp, coloana «anul dobândirii sau după caz al dării în folosință» va avea următorul cuprins: Corp C1 si corp C2 anul 1976, Corp C3 anul 1979 și corp C4 anul 1980, coloana «valoare de inventar» va avea următorul cuprins: valoare totală = 2.905.653,02 lei, din care: Corp C1+ Corp C2 = 2.860.019,05 lei, corp C3 Magazie = 5.561,09 lei, Corp C4 Anexa = 636,1 lei; (2) Imobilul Grădinița cu program normal nr. 39, situat în str. General Eremia Grigorescu, nr. 11 se identifică conform planului de amplasament și delimitare întocmit de S.C. Topo H.A.N.S. Impex S.R.L. care constituie Anexa nr. 1 și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.225/1999 cu noi poziții identificate potrivit Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Direcția Gestiune Patrimoniu și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 21 aprilie 2022
Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN