HCL 159/2023
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 159
privind aprobarea menținerii prețului local al energiei termice facturată populației în municipiul Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 200/28.03.2023 al domnului Primar Andrei-Liviu Volosevici, Raportul de specialitate nr. 149/29.03.2023 al Direcției Economice, Raportul comun de specialitate nr. 151/29.03.2023 al Serviciului Financiar Contabilitate și al Serviciului Buget Împrumuturi, precum și completarea acestuia înregistrată cu nr.153/30.03.2023, Raportul de specialitate nr. 548/29.03.2023 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, precum și Raportul Tehnic de specialitate nr. 1474/28.03.2023 al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, prin care se propune aprobarea menținerii prețului local al energiei termice facturata populației în municipiul Ploiești in perioada 01.04 – 30.04.2023;
Ținând cont de Avizul din data de 29.03.2023 al Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget, finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, precum și de Avizul din data de 29.03.2023 al Comisiei de specialitate nr. 3 – Comisia de utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului;
Având în vedere prevederile din Contractul de delegare nr. 19723/11.10.2022 care reglementează aprobarea prețului local al energiei termice pentru populație, cât și alocarea subvențiilor pentru prestarea obligațiilor de serviciu de interes economic general, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 475/11.10.2022;
În temeiul Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 3, alin. 4 din Ordonanța de Guvern nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației, aprobată prin Legea nr. 483/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2011;
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art.139, alin.(1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă menținerea prețului local al energiei termice facturată populației de 186,97 lei/Gcal fără TVA, stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 646/22.12.2022, pe perioada 01.04 – 30.04.2023.
Art. 2 Aprobă acordarea subvenției pentru acoperirea integrală a diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrată populației și prețul local al energiei termice facturată populației pentru perioada 01.04 – 30.04.2023, în conformitate cu prevederile contractuale.
Art. 3 Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești și TERMO PLOIEȘTI S.R.L vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 30 martie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN