ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 157

privind aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2022

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 171/13.04.2022 al primarului municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici și Raportul de specialitate nr. 117/12.04.2022 al Direcției Economice prin care se propune aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2022;

Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 15.04.2022;

Având în vedere prevederile:

  • Legii nr. 317/2021 – Legea bugetului de stat pe anul 2022;
  • Legii nr. 273/2006 – Legea privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139 și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 57/2019, privind Codul Administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului local al Municipiului Ploiești pe anul 2022 conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Aprobă rectificarea listei obiectivelor de investiții având ca sursă de finanțare bugetul local conform Anexei nr. 2 și a notei de fundamentare ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Aprobă Lista proiectelor cu finanțare din Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) în anul 2022 conform Anexei nr. 3 și a notei de fundamentare ce fac parte din prezenta hotărâre.

Art. 4 Aprobă modificarea destinației excedentului constituit la sfârșitul anului 2021 în sumă de 1.930,34 mii lei astfel: – suma de 500 mii lei se va utiliza pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare și anume pentru obiectivul de investiții „Documentații tehnice pentru proiecte PNRR și Fonduri Europene-expertize tehnice, audit energetic”. – suma de 1.430,34 mii lei se constituie pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile secțiunilor de funcționare și dezvoltare în anul curent conform art. 58 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Art. 5 Ordonatorul principal de credite, ordonatorii terțiari de credite și serviciile din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești astăzi, 15 aprilie 2022

Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN