HCL 150/2022
R O M Â N I A
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 150
privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Extindere capacitate cămin de bătrâni“ – faza SF, aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr. 491/28.11.2019
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 120/17.03.2022 al domnului primar Andrei Liviu Volosevici, precum și Raportul de specialitate comun al Direcției Tehnic – Investiții nr. 273/17.03.2022 și al Direcției Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 475/18.03.2022, din cadrul Municipiului Ploiești, prin care se propune actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Extindere capacitate cămin de bătrâni“ – faza SF aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr. 491/28.11.2019;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 109/29.03.2022 al Direcției Economice;
Ținând cont de Avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – buget-finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 30.03.2022;
Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată;
Ținând cont de prevederile art. 10 alin. (5) din Hotărârea de Guvern nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
În temeiul art. 129 alin. (1) coroborat cu dipozițiile art. 139, alin. (1) și art.196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată; H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1 Aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Extindere capacitate cămin de bătrâni“ – faza SF aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr. 491/28.11.2019, conform anexei 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Direcția Tehnic Investiții va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesati prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești astăzi, 31 martie 2022
Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN