HCL 15/2021
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 15
privind încheierea unui nou contract de comodat între Municipiul Ploiești și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova pentru folosința spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Ploiești, str. M. Kogălniceanu nr. 1, bl. B, subsol
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 4/14.01.2021 al domnilor consilieri Gheorghe Popa, Horia-Nicolae Popovici, Răzvan-Toma Stănciulescu, Bogdan Lupu și Raportul comun de specialitate al Direcției Administrație Publică Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 15/22.01.2021, al Direcției Economice nr.12/21.01.2021 și al Direcției Gestiune Patrimoniu nr. 7/14.01.2021 la proiectul de hotărâre privind încheierea unui nou contract de comodat între Municipiul Ploiești și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova pentru folosința spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Ploiești, str. M. Kogalniceanu nr. 1, bl. B, subsol;
Având în vedere Procesele verbale din data de 11.12.2020 și 12.01.2021 ale Comisiei pentru analizarea și repartizarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti;
În conformitate cu avizul din data de 13.01.2021 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – Valorificarea Patrimoniului, Servicii către Populație, Comerț, Turism, Agricultură, Promovare Operațiuni Comerciale;
Având în vedere contractul de comodat nr. 15225/11.09.2009, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare scrisoarea înregistrată la Municipiul Ploiești la nr.20047/22.10.2020 înaintată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova prin care solicită aprobarea prelungirii contractului de comodat nr.15225/11.09.2009 încheiat pentru folosința spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Ploiești, str. M. Kogălniceanu nr. 1, bl. B, subsol;
Având în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 113 din 21 decembrie 2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, aprobată prin Legea nr. 198/01.11.2012;
În temeiul prevederilor 129 alin. (1) alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin.(1),
art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă încheierea unui nou contract de comodat (împrumut de folosință) între Municipiul Ploiești și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova pentru folosința gratuită a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Ploiești, str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, bl. B, subsol, în suprafață utilă de 123,26 mp, cu destinația de arhivă. Contractul de comodat va fi încheiat cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova pe o perioada de 1 (un) an, cu drept de prelungire, cu acordul ambelor părți, în condițiile legii.
Art. 2 Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze contractul de comodat (împrumut de folosință), în condițiile prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre.
Art. 3 Direcția Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 28 ianuarie 2021
Contrasemnează, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, p. SECRETAR GENERAL, Radu-Alexandru SIMIONESCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN Director Executiv