HCL 147/2024
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 192/09.04.2024 al Primarului Municipiului Ploieşti domnul Andrei Liviu Volosevici şi Raportul de Specialitate al Spitalului de Pediatrie Ploieşti nr. 2578/28.03.2024, prin care se propune aprobarea transformării gradelor profesionale a şapte posturi vacante pentru ocuparea posturilor cu personal redistribuit din cadrul unităţii sau prin concurs şi a şapte posturi ocupate ca urmare a promovării într-un grad superior şi anume patru posturi medici rezident în medic specialist şi două posturi din medic specialist în medic primar, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploieşti;
având în vedere Raportul de Specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare şi Administrativ nr. 131/09.04.2024 şi Raportul de Specialitate al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte nr.587/16.04.2024 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Ploieşti;
luând în considerare Avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 29.04.2024 şi Avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 25.04.2024;
în conformitate cu prevederile art. 15, lit. b) din anexa la Hotărârea Guvernului nr.56/2009, autoritatea administraţiei publice locale aprobă modificarea statelor de funcţii aprobate ale unităţilor sanitare subordonate;
în temeiul art. 196, alin. (1), lit. a), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1(1) Aprobă transformarea gradelor profesionale a şapte posturi vacante şi a şapte posturi ocupate, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploieşti, începând cu data de 01.05.2024, astfel: 1. transformarea unui post vacant din asistent medical principal cu studii postliceale în asistent medical debutant studii superioare din cadrul Secţiei Chirurgie Pediatrică. 2. transformarea unui post vacant din asistent medical principal balneofiziokinetoterapie studii postliceale în asistent medical debutant balneofiziokinetoterapie studii postliceale din cadrul Laboratorului Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie. 3. transformarea unui post vacant din asistent medical studii postliceale în asistent medical principal studii postliceale din cadrul Cabinetului Pediatrie, Ambulatoriul Integrat. 4. transformarea unui post vacant din asistent medical debutant studii postliceale în asistent medical studii postliceale din cadrul Cabinetului Dermatovenerologie, Ambulatoriul Integrat. 5. transformarea unui post vacant din asistent medical debutant studii postliceale în asistent medical studii postliceale din cadrul Cabinetului Cardiologie. 6. transformarea unui post vacant din economist II studii superioare în Referent IA studii medii , în cadrul Biroului Tehnic- Administrativ- Aprovizionare-Transport. 7. transformarea unui post vacant din muncitor calificat electrician treapta II studii generale, în muncitor electrician treapta I studii generale, în cadrul Compartimentului Personal de deservire – activităţi de întreţinere clădiri şi instalaţii de apă, lumină şi încălzire. 8. transformarea a două posturi ocupate de medic rezident în medic specialist, în cadrul Secţiei Pediatrie II. 9. transformarea unui post ocupat de medic specialist în medic primar, în cadrul Compartimentului Ortopedie Pediatrică . 10. transformarea unui post ocupat de medic rezident în medic specialist, în cadrul Compartimentului ATI. 11. transformarea unui post ocupat de medic rezident în medic specialist, în cadrul Laboratorului de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie. 12. transformarea unui post ocupat de medic specialist în medic primar, în cadrul Cabinetului Dermatovenerologie, Ambulatoriul Integrat . 13. transformarea unui post ocupat de farmacist în farmacist specialist, în cadrul compartimentului Farmacie;
Art. 2 Începând cu aceeaşi dată prevederile anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.689/20.12.2023 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi normativului de personal ale Spitalului de Pediatrie Ploieşti, instituţie sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti se modifică potrivit prevederilor prezentei hotărâri .
Art. 3 Spitalul de Pediatrie Ploieşti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 29 aprilie 2024
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Iulian BOLOCAN Mihaela-Lucia CONSTANTIN