HCL 143/2020
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 143
privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploiești – lot 2 – Bloc 8C2, Bd. Republicii nr. 183” aprobați prin Hotărârea Consililui Local nr.54/26.02.2018
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 180/28.04.2020 al domnului viceprimar Cristian Mihai GANEA și Raportul de specialitate comun nr. 3306/28.04.2020 al Direcției Tehnic Investiții și nr. 326/28.04.2020 al Direcției Relații Internaționale din cadrul Municipiului Ploiești privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploiești – lot 2 – Bloc 8 C2, Bd. Republicii nr. 183” aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.54/26.02.2018;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 21/07.05.2020 (Nr. Registru special 22/08.05.2020) al Direcției Economice și nr. 160/07.05.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Ținând cont de raportul Comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 07.05.2020;
Având în vedere: prevederile programului Operațional Regional 2014 -2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operatiunea A Clădiri rezidențiale; – Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Creștere Ploiești 2014 -2020, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 163/ 30 mai 2016; – Strategia de Eficientizare Energetică a Municipiului Ploiești 2016-2020 aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 346/31.10.2016; – Hotărârea de Guvern nr. 1069/2007 privind aprobarea Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007-2020; – Directiva 2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului European din data de 5 aprilie 2006 având ca obiect eficiența folosirii finale a energiei și a serviciilor energetice;
Ținând cont de prevederile art. 71 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 14/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;
Ținând cont de prevederile art. 1 din Instrucțiunea AMPOR nr. 112/08.03.2019;
Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată;
În baza art. 19 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, actualizată;
Ținând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 257/19.08.2016 privind aprobarea nivelului contribuției proprii a Municipiului Ploiești la Programul Operațional Regional 2014-2020; Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției catre o economie cu emisii scăzute de carbon; Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidentiale, modificată și completată de Hotărârile Consiliului Local nr. 363/2016 și 457/2017;
În temeiul art. 129 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 139, alin (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploiești – Lot 2 – Bloc 8 C2, Bd. Republicii nr. 183” aprobați prin Hotărârea Consililui Local nr. 54/26.02.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul ”Reabilitare termică blocuri în Municipiul Ploiești- Lot 2 – Bloc 8 C2, Bd. Republicii nr. 183”, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2 Aprobă valoarea totală a proiectului ”Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploiești – lot 2 – Bloc 8 C2, Bd. Republicii nr. 183” de 2.024.487,94 lei (inclusiv TVA).
Art. 3 Aprobă contribuția Municipiului Ploiești la cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului în valoare de 978.491,39 lei inclusiv TVA, în condițiile recuperării ulterioare a sumelor ce revin asociațiilor de proprietari conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 257/19.08.2016 privind aprobarea nivelului contribuției proprii a Municipiului Ploiești la Programul Operațional Regional 2014-2020; Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon; Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidentiale, modificată și completată de Hotărârile Consiliului Local nr. 363/2016 și 457/2017.
Art. 4 Direcția Tehnic-Investiții, Direcția Economică, Serviciul Public Finanțe Locale și Direcția Relații Internaționale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostință celor interesați prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești, astăzi, 08 mai 2020
| Președinte de ședință, — | Secretar, George-Sorin-Niculae Botez Ioana Geanina Serbinov |