HCL 137/2020
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI H O T Ă R Â R E A NR. 137 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Eficientizare Energetică Liceul Tehnologic 1 Mai – sala de sport”, aprobați prin Hotărârea Consililui Local nr. 352/2017 precum și aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 171/28.04.2020 al Viceprimarului Municipiului Ploiești – domnul Cristian Mihai Ganea și Raportul de specialitate comun al Direcției Relații Internaționale nr. 318/28.04.2020 și al Direcției Tehnic-Investiții nr.3293/28.04.2020, precum și Raportul de specialitate al Direcției Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 180/08.05.2020, prin care se propune actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Eficientizare Energetică – Liceul Tehnologic 1 Mai – sala de sport” aprobați prin Hotărârea Consililui Local nr. 352/2017;
Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 15/07.05.2020 (Nr. Registru special 16/07.05.2020) al Direcției Economice;
Având în vedere avizul Comisiei Tehnico-economice de Avizare nr. 22 din data de 27.04.2020;
Ținând cont de raportul comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 07.05.2020;
Având în vedere:
- prevederile Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri Publice pentru reabilitarea termică a clădirilor în care își desfășoară activitatea unități de învățământ;
- Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Creștere Ploiești 2014 – 2020, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 163/30.05.2016;
- Strategia de Eficientizare Energetică a Municipiului Ploiești 2016-2020 aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 346/31.10.2016;
- Hotărârea de Guvern nr. 1069/2007 privind aprobarea Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007-2020;
- Directiva 2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului European din data de 5 aprilie 2006 având ca obiect eficiența folosirii finale a energiei și a serviciilor energetice.
Ținând cont de prevederile art. 71 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;
Ținând cont de prevederile art. 1 din Instrucțiunea AMPOR nr. 112/08.03.2019;
Luând în considerare prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată si completată, ulterior;
Ținând cont de prevederile art. 10, alin. (4) din Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
În temeiul art. 129 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Eficientizare Energetică Liceul Tehnologic 1 Mai – sala de sport”, aprobați prin Hotărârea Consililui Local nr. 352/02.10.2017 al Municipiului Ploiești, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă proiectul „Eficientizare Energetică Liceul Tehnologic 1 Mai – sala de sport”, și cheltuielile legate de proiect în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B, nr. apelului de proiecte POR/97/3/1.
Art. 3 Se aprobă valoarea totală a proiectului „Eficientizare Energetică Liceul Tehnologic 1 Mai – sala de sport” în cuantum de 2.156.366,53 lei (inclusiv TVA) din care valoare totală eligibilă 1.900.872,23 lei.
Art. 4 Se aprobă contribuția proprie a Municipiului Ploiești în proiect în cuantum de 255.494,30 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 38.017,44 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului ,,Eficientizare Energetică – Liceul Tehnologic 1 Mai – sala de sport”.
Art. 5 Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Eficientizare Energetică Liceul Tehnologic 1 Mai – sala de sport”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local.
Art. 6 Se împuternicește Primarul Municipiului Ploiești, în persoana domnului Adrian Florin Dobre să semneze toate actele necesare în numele UAT Municipiul Ploiești.
Art. 7 Hotărârea Consiliului Local nr. 404/2018 și Hotărârea Consiliului Local nr.392/2019 își încetează aplicabilitatea.
Art. 8 Direcția Relații Internaționale, Direcția Tehnic-Investiții și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 9 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte, va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești, astăzi, 08 mai 2020
| Președinte de ședință, — | Secretar, George-Sorin-Niculae Botez Ioana Geanina Serbinov |