HCL 134/2016
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA Nr. 134
privind aprobarea statului de funcții Filarmonicii „Paul Constantinescu” Plc
Consiliul Local al Municipiului Ploiești :
văzând Expunerea de Motive a Viceprimarului cu atr Ganea Cristian Mihai și Raportul de Specialitate al Filarmonica: „+ au: Coustamuucscu Ploiești avizat de Serviciul Resurse Umane, Organizare și Administrativ și de Directia Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești, prin care se propune aprobarea statului de functii al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, ca urmare a transformarii unor grade ale unor posturi vacante;
în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 516/15.12.2015 privind preluarea atribuțiilor primarului Municipiului Ploiești;
luând în considerare raportul Comisiei de specialitate nr.7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 20.04.2016; având in vedere prevederile art.26 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, actualizată, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.286/2011, actualizată, pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
în temeiul art.36 alin.2 lit.„a” și alin.3 lit.,b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Aprobă statul de funcții al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, începand cu data de 01.05.2016.
Art.2. Începând cu aceeași dată anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.298/3 1.08.2015 își încetează aplicabilitatea.
Art.3. Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4.Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștința celor interesati prevederile prezentei hotărâri.
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |