Consiliul Local al municipiului Ploiesti,

Văzând Referatul de aprobare nr. 184/04.04.2024 al domnului consilier local Marcu Valentin şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 126/04.04.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 496/04.04.2024 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la includerea unor drumuri in “Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”;

Luând în considerare prevederile art. 2,3,5 și 8 din Ordonanta nr.43/28.08.1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând Raportul din data de 03.04.2024 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziţia nr.971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploieşti, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu Avizul din data de 04.04.2024 al Comisiei nr. 2 – Valorificarea Patrimoniului, Servicii către Populaţie, Comerţ, Turism, Agricultură, Promovare Operaţiuni Comerciale;

În temeiul prevederilor art. 129 alin.1 și alin. 2 lit.c), art.139, art.196 alin(1) lit.a), art.286 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă includerea în “Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești” a următoarelor drumuri: a) Drum de exploatare cu indicativul DE652/1 în suprafața de 3400 mp situat adiacent tarlalelor T48 respectiv T47, identificat potrivit Anexei nr.1, ce face parte integranta din prezenta hotărâre. b) Drum de exploatare cu indicativul DE652 în suprafață de 2097 mp situat adiacent tarlalelor T45 respectiv T49, înscris în Cartea Funciară a UAT Ploiești nr.146761, cu nr. cadastral 146761, identificat potrivit Anexei nr.1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Direcţia Gestiune Patrimoniu și Direcția Generală de Dezvoltare Urbană vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcţiei Gestiune Patrimoniu și Direcţiei Economice prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 04 aprilie 2024

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Iulian BOLOCAN Mihaela-Lucia CONSTANTIN