HCL 130/2026
Consiliul Local al Municipiului Ploiești
Văzând Referatul de aprobare nr. 171/11.05.2026 al domnilor consilieri locali Marcu Valentin, Popa Gheorghe și Neagu Daniel-Puiu referitor la proiectul de hotărâre privind exercitarea/neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea apartamentului de la etajul imobilului monument istoric situat în Ploiești, str. Nicolae Simache nr. 2 și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 85/09.04.2026 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 137/20.04.2026 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte;
Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 123/11.05.2026 al Direcţiei Economice;
Luând în considerare avizul din data de 29.04.2026 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Având în vedere adresa înregistrată la Municipiul Ploiești sub nr. 6178/2026;
În conformitate cu art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată și actualizată;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (7) lit. j), art. 139 și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Se aprobă neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea apartamentului de la etajul imobilului clasificat ca monument „Casa Marcela Pătârlăgeanu”, cod PH-II-m-B-16297, compus din 3 camere și dependințe, cu suprafața utilă de 108,10 mp, suprafața construită de 147,02 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 142274-C1-U1, având numărul cadastral 142274-C1-U1, precum și cota teren de 73,58 mp și pivniță în suprafață de 17,12 mp, înscrisă în Cartea Funciară nr. 142274-C1-U3, având numărul cadastral 142274-C1-U3, la valoarea de 110.000 euro.
Art. 2
Direcţia Gestiune Patrimoniu şi Direcţia Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoștinţa celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploiești, astăzi, 11 mai 2026
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Gheorghe POPA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL
Laurențiu DIȚU