HCL 129/2014
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 129
privind alocarea unei sume de bani din fondul de ri constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane tizice aflate în situație de extremă dificultate — doamna LICU ELENA
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri George Pana, Marcian Cosma, Raul Alexandru Petrescu, Robert Ionut Viscan, Daniel Puiu Neagu și Raportul de specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare prin care se propune alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea unei persoane aflate în situație de extremă dificultate;
în temeiul prevederilor art.15 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
având în vedere cererea nr. 4165/25-04-2014, înregistrată la Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, ancheta socială nr. 4165/2014 și alte documente doveditoare;
în temeiul art. 16, alin. 6, lit. ”a”, pct. 2 din Legea 215/2001, privind administrația publică locală, republicată și actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
— Aprobă alocarea sumei de 5.000 lei din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, pentru sprijinirea doamna Licu Elena, în vederea efectuării
tratamentului de specialitate, rectificându-se bugetul local în mod corespunzător.
— Direcția Management Financiar — Contabil, Contracte va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
— Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Contracte va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploiești, astăzi, 29 aprilie 2014
Președinte de ședință, Contrasemnează Secretar, Gheorghe Sir’ Oana Cristina Iacob a3
Dată în Ploiești, astăzi, 29 aprilie 2014
| Președinte de ședință, — | Secretar, Gheorghe |