Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI Oy —

HOTĂRÂREA NR. 129

privind unele masuri pentru buna functionare a sistemului de iluminat public

Consiliul Local al Municipiului Ploiesti:

Văzând expunerea de motive a domnilor consilieri Teodorescu Iulian, Lupu Adrian, Mateescu Marius, Sârbu Simion Gheorghe, precum și Raportul de specialitate al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești prin care se propune o serie de măsuri pentru buna funcționare a sistemului de iluminat public al municipiului Ploiești și pentru extinderea acestuia;

Luând act de negocierile purtate cu S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A cu privire la tarifele ce se vor aplica pentru lucrările de întreținere — menținere, pentru remedierea avariilor și disfunctionalitatilor și pentru extinderile planificate a se realiza până la expirarea contractului, negocieri consemnate in procesul verbal din data de 29.09.2009;

În baza prevederilor Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor Legii nr. 230/07.06.2006 a serviciului de iluminat public;

În conformitate cu prevederile din Contractul de delegare a serviciului de iluminat public nr.1927/16.01.2001;

Având in vedere prevederile art.1 alin. 1 din Legea nr. 273/2006, actualizată, privind finanțele publice locale și ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 36 alin.2 lit.d, alin.6 lita pct.14 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală , republicată;

HOTĂRĂȘTE:

ART.I. (1)Aproba tarifele pentru executarea lucrarilor de remediere a disfunctionalitatilor din sistemul de iluminat public conform Anexei 1 la prezenta HOTĂRÂREA;

(2)Stabileste ca _disfunctionalitatile aparute in sistemul de iluminat public sa fie remediate in termen de 30 zile de la data emiterii avizelor necesare;

  1. Art. 2. Aproba extinderea sistemului de iluminat public in limita lucrarilor prevazute in Anexa 2 la prezenta hotărâre, cu respectarea tarifelor din Anexa 1; Lucrarile prevazute potrivit aliniatului 1 vor fi executate pana la ajungerea la termen a prevederilor contractului;

  2. Art. 3. Stabileste ca, in termen de 3 luni de la semnarea prezentei, R.A.S.P. Ploiesti impreuna cu S.C.Luxten Lighting Company S.A. sa efectueze un audit al sistemului de iluminat public al municipiului Ploiesti, concluziile urmand a fi prezentate Consiliului Local;

  3. Art. 4. (1) Aproba ca prevederile prezentei hotarari sa faca obiectul Actului aditional nr.10 la Contractul de delegare a serviciului de iluminat public nr. 1927/16.01.2001, conform proiectului ce reprezinta Anexa 3 la prezenta HOTĂRÂREA;

    (2)Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze Actul adițional nr. 10 la Contractul de delegare a serviciului de iluminat public nr. 1927/16.01.2001;

  4. Art. 5. Regia Autonomă de Servicii Publice, Direcția Economică din cadrul Primăriei și S.C. Luxten Lighting Company S.A vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri;

  5. Art. 6. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 29 aprilie 2010

PRESEDINTE SEDINTA 7 CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR,

Carmen SN | Me N Maria Magdalena Mazalu

Președinte de ședință,
Secretar,
Carmen Sn