HCL 127/2005
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a Primarului municipiului Ploiești, domnul Emil Calotă, și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești la proiectul de hotărâre privind vânzarea unor spații comerciale sau de prestări de servicii în baza Legii nr. 550/2002;
în baza prevederilor Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 273/2002, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 38, alin. (2), lit. f și h și art. 125 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 273/2002, cu modificările ulterioare, în sensul includerii în listă a spațiilor situate în str. Mihai Bravu nr. 214, bl. 24B, parter, în suprafață construită de 65,80 mp (spațiul din partea stângă) și, respectiv, 81,94 mp (spațiul din partea dreaptă).
Art. 2
Aprobă vânzarea prin licitație publică deschisă, cu strigare, a spațiilor comerciale sau de prestări de servicii nominalizate în Anexa nr. 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în condițiile Legii nr. 550/2002, la prețurile stabilite prin rapoartele de evaluare, actualizate conform legii.
Art. 3
Împuternicește Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii conform Legii nr. 550/2002, numită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 130/2004, art. 1, să organizeze licitație publică pentru selectarea unui nou evaluator, persoană fizică sau juridică autorizată, care va întocmi rapoartele de evaluare și documentațiile necesare înscrierii imobilelor la Biroul de Carte Funciară, după caz, pentru spațiile comerciale sau de prestări de servicii care fac obiectul Legii nr. 550/2002 ce vor fi vândute prin negociere directă și să încheie contractul de prestări servicii de evaluare.
Art. 4
Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii conform Legii nr. 550/2002, Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5
Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 12 iulie 2005
Președinte de ședință,
Ion Iancu
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu