ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 124

privind transformarea motoarelor autobuzelor din parcul Calatori Express S.A. Ploiesti din alimentare cu motorină in alimentare cu gaz petrolier lichefiat

Consiliul Local al Municipiului Ploiești,

Văzând Expunerea de Motive a Primarului Municipiului Ploiești, domnul Iulian Bădescu, si Raportul de Specialitate al Direcției Tehnic-Investitii prin care se propune aprobarea transformării motoarelor autobuzelor din parcul auto al S.C. Transport Calatori Express S.A. din alimentare cu motorină in alimentare cu gaz petrolier lichefiat;

Având in vedere Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului care a fost transpusă in legislația României cu O.U.G.nr. 40/ 2011, aprobată prin legea nr. 119/2013,

In temeiul art. 36, alin. 1, din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată

HOTĂRĂȘTE:

  1. Aprobă transformarea motoarelor unui numar de aproximativ 50 autobuze din parcul auto al S.C. Transport Calatori Express S.A., din alimentare cu motorină în alimentare cu gaz petrolier lichefiat, valoarea investiției fiind de 5.000.000 euro.

  2. Suma de 5.000.000 euro necesara realizarii investitiei prevazute la art. 1 va fi solicitata din fondurile Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice.

  3. Direcția Tehnic-Investitii și S.C. Transport Calatori Express S.A Ploiești vor aduce la indeplinire prevederile prezentei hotărâri.

  4. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 8 aprilie 2014

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, = Oana Cristina Iacob

Dată în Ploiești, astăzi, 8 aprilie 2014

Președinte de ședință,
—
Secretar,
—