Consiliul Local al municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a domnului primar Emil Călota și Raportul de specialitate al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană prin care se propune spre aprobare, la solicitarea d-lui Marcu Ion, Planul urbanistic de detaliu Construire locuință familială S+P+M, str. Mărășești nr. 162 Ploiești;

în baza Legii nr. 453/2001 privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor;

în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă Planul urbanistic de detaliu Construire locuință familială S+P+M, str. Mărășești nr. 162 Ploiești, la solicitarea d-lui Marcu Ion, cu condiția respectării Avizului nr. 135 din 08.05.2003 al C.T.U.A.T. la faza autorizației de construire. Conform Anexei nr. 1, terenul care face obiectul acestui P.U.D. este proprietatea beneficiarului conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 329/2003 și are suprafața de 360,00 mp.

Art. 2
Planul urbanistic de detaliu prevăzut la art. 1 va avea termenul de valabilitate de 5 ani.

Art. 3
Direcția Generală de Dezvoltare Urbană va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 4
Direcția Administrație Publică Juridic Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Data în Ploiești, astăzi, 30 mai 2003

Președinte de ședință,
Augustin Mitu

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu