HCL 123/2023
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 123
privind actualizarea valorii cererii de finanțare şi a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiții ,,Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei în municipiul Ploiești” aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr. 138/2020
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de Aprobare nr. 160/17.03.2023 al domnului primar Andrei Liviu Volosevici şi Raportul de specialitate comun înregistrat la Direcția Relații Internaționale cu nr. 236/16.03.2023, la Direcția Tehnic-Investiții cu nr. 3015/16.03.2023 și la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte cu nr.463/17.03.2023 prin care se propune actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Eficientizare Energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei” aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.138/2020;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 127/17.03.2023 al Direcţiei Economice;
Având în vedere avizul Comisiei Tehnico-Economice de Avizare nr.26/17.03.2023;
Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1 – comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 20.03.2023;
Având în vedere:
- prevederile Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri Publice pentru reabilitarea termică a clădirilor în care își desfășoară activitatea unități de învățământ;
- Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru Polul de Creștere Ploiești 2014 – 2020, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.163/30.05.2016;
- Strategia de Eficientizare Energetică a Municipiului Ploiești 2016-2020 aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.346/31.10.2016;
- Hotărârea de Guvern nr.1069/2007 privind aprobarea Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007-2020;
- Directiva 2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului European din data de 5 aprilie 2006 având ca obiect eficiența folosirii finale a energiei și a serviciilor energetice;
- Hotărârea Consiliului Local nr.138/2020 privind actualizarea indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei în municipiul Ploiești” aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.138/2020.
Luând în considerare prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată si completată, ulterior;
Ţinând cont de prevederile art.10, alin.(4) din Hotărârea de Guvern nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul-cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
Având în vedere, Memoriul justificativ privind ajustarea prețurilor contractului de lucrări nr.02/03.03.2023, transmis de către S.C. Intergroup Engineering S.R.L.;
Ținând cont de prevederile art.1 alin (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, actualizat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 171/2022 pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi ale Ordinului nr.1586/10.08.2022 privind aprobarea metodologiei privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile;
În temeiul prevederilor art. 129, pct. 4), lit. d) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă actualizarea valorii cererii de finanțare şi a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiţii ,,Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei în municipiul Ploiești” aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.138/2020 al Municipiului Ploiești, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului “Eficientizare Energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei în municipiul Ploiești” în cuantum de 2.394.869,31 lei (inclusiv T.V.A) din care C+M: 1.539.027,00 lei.
Art. 3 Se aprobă contribuția proprie a Municipiului Ploiești în proiect în cuantum de 229.041,21 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului în cuantum de 44.200,58 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului ”Eficientizare Energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei în municipiul Ploiești”, conform Anexei nr.2.
Art. 4 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 138/2020 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei în municipiul Ploiești”, rămân neschimbate.
Art. 5 Hotărârea Consiliului Local nr.21/2022 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei în municipiul Ploiești” își încetează aplicabilitatea.
Art. 6 Direcția Tehnic-Investiții, Direcția Relații Internaționale și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 7 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prezenta hotărâre.
Dată în Ploiești, astăzi, 20 martie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN