HCL 122/2020
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 122
privind aprobarea modificării Anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 575/2018 privind majorarea capitalului social al S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. prin aportul în numerar de către asociatul unic Municipiul Ploiești
Consiliul Local al municipiului Ploiești,
Văzând Referatul de aprobare nr. 153/23.04.2020 al domnului Viceprimar Cristian Mihai Ganea și Raportul de specialitate al S.C. SERVICII DE GOSPODĂRIRE URBANĂ PLOIEȘTI S.R.L. înregistrat sub nr. 7435/21.04.2020 prin care se propune aprobarea modificării anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 575 /2018 privind majorarea capitalului social al S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. prin aportul în numerar de către asociatul unic Municipiul Ploiești;
Luând în considerare Raportul de Specialitate al Direcției Economice nr.86/24.04.2020 și Raportul de Specialitate al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 148/28.04.2020;
Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 28.04.2020;
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.575/2018 privind majorarea capitalului social al S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. prin aportul în numerar de către asociatul unic Municipiul Ploiești;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 219/2010 privind înființarea Societății Comerciale Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.A. cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare ;
În baza prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (c) și art. 196 alin. (1) lit. a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 575/2018 privind majorarea capitalului social al S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. prin aportul în numerar de către asociatul unic Municipiul Ploiești, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 29 aprilie 2020
| Președinte de ședință, — | Secretar, George-Sorin-Niculae Botez Ioana Geanina Serbinov |